Grecia: Peste un milion de someri

Joi, 09 Februarie 2012, ora 14:43
1200 citiri
Grecia: Peste un milion de someri

Somajul din Grecia a crescut la un nou nivel record, de 20,9%, in noiembrie, peste un milion de persoane, la o populatie de 11 milioane, ca urmare a masurilor de austeritate si a recesiunii economice, a anuntat biroul de statistica de la Atena, potrivit AFP.

Numarul somerilor a ajuns la 1,02 milioane, cu 48,7% mai mult fata de aceeasi luna a anului trecut si cu 14% mai mult comparativ cu octombrie.

Explozia somajului a inceput din 2010, odata cu prabusirea tarii pe pietele financiare si masurile de austeritate impuse de finantatorii internationali.

"Rata somajului s-a inrautatit mai rapid decat se anticipa, in timp ce numarul angajatilor a continuat sa scada. Declinul persoanelor cu loc de munca cu 9,4% in noiembrie, fata de aceeasi luna a anului trecut, este socant. Principalele motive sunt incertitudinea mai mare privind perspectivele economice, asteptarile pentru noi masuri de austeritate si o posibila crestere a economiei gri", a declarat Nikos Magginas, de la National Bank of Greece.

Productia industriala din Grecia a scazut cu 11,3% in decembrie, dupa 7,8% in noiembrie, in timp ce productia industriei prelucratoare a consemnat o contractie de 15,5%, a anuntat, de asemenea, biroul de statistica.

#somaj Grecia, #somaj grecia 2012, #milion someri grecia , #Grecia