Guvernul Papademos a obtinut votul de incredere al Parlamentului elen

Miercuri, 16 Noiembrie 2011, ora 21:15
1102 citiri
Guvernul Papademos a obtinut votul de incredere al Parlamentului elen

Guvernul condus de tehnocratul Lucas Papademos a obtinut miercuri seara votul de incredere al Parlamentului grec.

Papademos, aflat la conducerea unui Guvern din care fac parte socialisti, politicieni de dreapta si de extrema-dreapta, a obtinut majoritatea voturilor celor 300 de membri ai Parlamentului de la Atena, potrivit Bloomberg.

"Dintre cei 293 de deputati prezenti, 255 au votat in favoarea noului guvern, 38 impotriva si 7 s-au abtinut", a declarat Philippos Petsalnikos.

La cei 64 de ani ai sai, fostul vice-presedinte al BCE, actual premier al Greciei a primit un mandat de 3 luni pentru a pune in aplicare masurile bugetare si pentru a asigura un plan de salvare de 130 de miliarde de euro, convenit cu partenerii europeni pe 26 octombrie.

Premierul elen se va intalni cu presedintele Institutului de Finante Internationale, Charles Dallara, in Atena, in aceasta seara, pentru a incepe discutiile cu privire la reducerea datoriilor elene cu 100 de miliarde de euro.

Papademos va merge la Bruxelles saptamana viitoare pentru o prima intalnire cu presedintele UE, Herman Van Rompuy, si presedintele CE, Jose Manuel Barroso.

#vot incredere guvern papademos, #guvern papadeos grecia, #masuri austeritate grecia, #plan salvare grecia, #mandat papademos , #Grecia