Nou record negativ pentru Grecia. Somajul a ajuns la 25,4%

Joi, 08 Noiembrie 2012, ora 15:35
1076 citiri
Nou record negativ pentru Grecia. Somajul a ajuns la 25,4%

Oficiul central de statistica din Grecia a confirmat ca somajul din aceasta tara a depasit dublul zonei euro, ajungand la nivelul de 25,4%.

Un numar record de 1,27 milioane greci nu aveau un loc de munca in luna august, in crestere cu 38% comparativ cu luna august a anului trecut, scrie Agerpres.

Somajul ii afecteaza in special pe tineri, in randul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani rata somajului fiind de 58%. Regiunile Atena, Thesalia (centru) si Epir (la frontiera cu Albania) sunt cele mai afectate cu o rata a somajului variind intre 26 si 28,5%.

In randul celor 17 state care utilizeaza zona euro, si unde rata medie a somajului este de 11,5%,Greciaare a doua mare rata a somajului dupa Spania, unde potrivit Eurostat rata somajului se situa in luna august la 25,5%.

Publicarea acestor cifre vine dupa ce parlamentul de la Atena a adoptat un nou pachet de masuri de austeritate, cerut de creditorii internationali in schimbul acordarii de noi ajutoare. Cu pretul continuarii recesiunii si in 2013, pentru al saselea an consecutiv, deputatii greci au adoptat in cursul noptii de miercuri spre joi acest pachet de masuri care prevad realizarea unor economii de 18 miliarde euro pana in 2016.

Creditorii internationali au conditionat deblocarea unei noi transe a ajutorului financiar pentruGrecia, in valoare de 31,2 miliarde de euro, de adoptarea acestor masuri si a bugetului de stat pe 2013, care urmeaza a fi votat duminica.

#somaj Grecia, #criza grecia, #austeritate grecia, #economie grecia , #Grecia