Nou record negativ. Somajul din Grecia atinge 27%

Joi, 09 Mai 2013, ora 13:48
1264 citiri
Nou record negativ. Somajul din Grecia atinge 27%

Rata somajului in Grecia a atins in februarie nivelul record de 27%, de la 26,7% in ianuarie, reflectand adancirea recesiunii dupa anii de austeritate impusi in schimbul asistentei financiare, a anuntat, joi, Oficiul central de statistica din Grecia (ELSTAT).

Este cel mai ridicat nivel al somajului de cand ELSTAT a inceput publicarea datelor, in 2006. In februarie 2012, rata somajului era de 21,9%, transmite Reuters.

Potrivit datelor ELSTAT, un numar record de 1,320 milioane greci nu aveau un loc de munca in februarie, in timp ce 3,568 milioane erau inregistrati ca fiind angajati.

Pentru ianuarie 2013, datele privind rata somajului au fost revizuite in scadere, de la 27,2% la 26,7%.

Rata somajului in Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, in 2009, si ramane in continuare cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a somajului a fost de 12,1% in martie.

Cea mai ridicata rata a somajului, de 62,2%, este inregistrata in randul tinerilor (cu varste cuprinse intre 15 si 24 ani).

Potrivit celor mai recente estimari bugetare ale guvernului de la Atena, economia Greciei se va contracta cu 4,5% in acest an in timp ce rata medie a inflatiei ar urma sa se situeze la 0,8%.

#rata somaj Grecia, #recesiune economica grecia, #politica austeritate Grecia, #criza economica grecia , #Grecia