Oficialii greci au inceput discutiile cu troica UE-BCE-FMI

Joi, 05 Iulie 2012, ora 18:43
1222 citiri
Oficialii greci au inceput discutiile cu troica UE-BCE-FMI

Noul premier grec, conservatorul Antonis Samaras, a inceput joi discutiile cu sefii delegatiei troicii creditorilor internationali ai tarii, UE-BCE-FMI, cu care intentioneaza sa renegocieze cel de-al doilea plan de ajutor pentru tara sa, relateaza AFP.

Samaras a discutat joi dupa-amiaza, timp de o ora, in prezenta ministrului de finante Yannis Stournaras, cu Poul Thomsen (FMI), Klaus Masuch (BCE) si Matthias Mors (CE), responsabili cu examinarea conturilor Greciei.

Vizita acestora intervine dupa trei luni de vid legislativ, perioada in care in Grecia au avut loc doua randuri de alegeri legislative anticipate.

"Reformele au fost intrerupte, iar programul (de redresare a economiei) a iesit de pe sine", a declarat la inceputul saptamanii Joerg Asmussen, inalt responsabil din cadru BCE.

Misiunea troicii este de a evalua dimensiunea deficitului ce trebuie acoperit, ce eforturi sunt necesare, precum si de a asculta propunerile guvernului elen. Potrivit presei, creditorii urmeaza sa revina la Atena in ziua de 24 iulie, pentru un acord final.

Pentru Samaras, operat recent din cauza unei dezlipiri de retina si absent, din acest motiv, la recentul Consiliu European, "maratonul" discutiilor, asa cum il numeste presa, constituie si o incercare de ordin fizic.

Miza acestora, scrie cotidianul Ethnos, este deblocarea urmatoarei transe - vitala pentru Grecia -, de 31,5 miliarde de euro, a imprumutului international inainte de 20 august.

Subiecte ce vor fi dezbatute in cadrul intalnirilor dintre oficialii FMI si politicienii greci

Premierul Samaras urma sa insiste mai ales pe accelerarea procesului de privatizari, pe lansarea unei reforme fiscale si pe reluarea restructurarii posturilor publice, pentru a incerca sa obtina bunavointa creditorilor.

"Exista o determinare clara a noului guvern grec de a actiona si vointa de a proceda la reforme, intr-un mod cum nu am vazut pana acum in Grecia", a declarat joi pentru agentia ANA germanul Horst Reichenbach, seful misiunii europene insarcinate sa asiste Atena in aplicarea reformelor. "Am clarificat toate modificarile ce trebuie efectuate, urmatoarea etapa este sa aplicam ceea ce am convenit", a afirmat el, declarandu-se "foarte satisfacut" de discutiile avute cu mai multi ministri.

In ce-l priveste pe Samaras, premierul ar dori, de asemenea, o prelungire cu 1 - 3 ani a termenului de aplicare a ajustarii bugetare, care sa atenueze austeritatea impusa statului elen din 2010.

Un alt subiect de discutie, evocat mai ales de liderul stangii radicale de opozitie, Alexis Tsipras, este obtinerea pentru Grecia a unei recapitalizari directe a bancilor prin FESF, asa cum s-a intamplat cu Spania la summitul UE.

In fine, Grecia si zona euro trebuie sa incerce gasirea mijloacelor de iesire din cercul vicios austeritate - recesiune, in care tara se adanceste tot mai mult.

In timp ce impozitele cresc, salariile se micsoreaza, productia si consumul se reduc, guvernul anticipeaza un recul de 6,7% al PIB in 2012, peste cel de 4,5% prognozat anterior.

#Grecia imprumut FMI, #oficiali greci discutii FMI, #Grecia negocieri FMI , #Grecia