Tsipras viseaza la un acord cu creditorii, investitorii dau ca sigur Grexit intr-un an

Marti, 28 Aprilie 2015, ora 15:54
2191 citiri
Tsipras viseaza la un acord cu creditorii, investitorii dau ca sigur Grexit intr-un an
Foto: Fortune

O noua runda de negocieri intre oficialii greci si creditorii internationali il face pe premierul Alexis Tsipras sa mai viseze inca o data la incheierea unui acord pentru deblocarea fondurilor de urgenta, in valoare de 7,2 miliarde de euro.

Euclid Tskalotos a preluat rolul de negociator-sef, dupa ce ministrul de Finante, Yanis Varoufakis, a fost exclus de la discutii, in urma remarcilor acide facute la adresa omologilor sai din zona euro.

In acelasi timp, jumatate dintre investitori cred ca Grecia va parasi zona euro in urmatoarele 12 luni, arata Reuters.

Grexit intr-un an

Varianta parasirii zonei euro de catre Grecia este una in care cred aproape 50% dintre investitori. Un sondaj de opinie efectuat in randul acestora de Sentix a dat un rezultat de 48,3% pentru optiunea Grexit in urmatoarele 12 luni.

Rezultatul arata ca 1 din 2 investitori nu pun mare pret pe angajamentele celor doua parti de a mentine Grecia in interiorul uniunii monetare europene, dupa cum constata si autorii sondajului.

"In 2012, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a calmat nelinistea investitorilor prin asumarea angajamentului sau de a pastra intacta zona euro. Se mai potriveste insa acest scenariu si in cazul Greciei de astazi?", se intreaba autorii studiului.

In aprilie, indicele care marcheaza optiunea de iesire a Greciei din zona euro a crescut la 48,3% fata de 36,8% cat inregistra in martie.

Nivelul neincrederii de acum este asemanator cu cel resimtit de investitori in 2012, moment in care varianta Grexit a fost luata pentru prima data in calcul.

In acelasi timp, riscul de contagiune in zona euro este estimat la doar 26,1%, in scadere fata de lunile anterioare.

Tsipras se agata de mandat

Premierul Greciei a participat luni, 27 aprilie, la un interviu maraton pe unul din posturile TV nationale din Grecia, exprimandu-si speranta ca pe 9 mai va reusi sa semneze un acord clar cu creditorii europeni ai tarii.

Ajuns la putere in urma alegerilor anticipate de la inceputul anului, Tsipras a declarat ca va respecta mandatul asumat de a negocia un acord cu statele membre din zona euro si FMI care "sa nu repete acelasi cerc vicios al austeritatii, saraciei si jafului", mentioneaza reporterii Bloomberg.

In cazul unui acord care nu se incadreaza in politica guvernului Syriza, Tsipras ia in calcul varianta organizarii unui referendum prin care populatia sa decida asupra deciziei, dar exclude posibilitatea iesirii de la guvernare.

Draghi si Dijsselbloem, vinovatii de serviciu

Liderul guvernului de la Atena a mentionat ca nu vede alt drum pentru Grecia decat in interiorul zonei euro, subliniind faptul ca "aceasta reprezinta o chestiune existentiala pentru Europa, cu deosebite implicatii geopolitice".

Pe de alta parte, premierul elen nu s-a putut abtine sa nu-l apere pe ministrul Varoufakis, afirmand ca acesta a fost marginalizat pentru ca vorbeste limbajul creditorilor mai bine decat o fac acestia, arata reporterii BBC.

Vineri seara, Varoufakis a absentat de la dineul oficial organizat la Riga cu ocazia reuniunii eurogrupului, postand pe Twitter un citat din Franklin Roosevelt: "Ura lor e unanima si eu o primesc pe de-a intregul".

Tsipras nu a ascuns faptul ca vede in Mario Draghi si Jerome Dijsselbloem, presedintele grupului de ministri de Finante din zona euro, principalii vinovati pentru deteriorarea procesului de negociere si intrarea in impasul actual.

Oficialul sustine ca acestia au facut mai multe promisiuni in timpul discutiilor private pe care, ulterior, nu le-au respectat. "Greseala noastra este ca nu am cerut un angajament scris in acest sens".

Chiar si asa, premierul elen crede ca se afla intr-un punct crucial pentru semnarea unui acord cu partenerii europeni.

"Cred ca daca nu se va gasi cineva care sa doreasca sa submineze sau sa torpileze negocierile suntem pe punctul de a obtine acceptul pentru pachetul de masuri propus de noi", a afirmat Tsipras.

Pe muchie de cutit

Calendarul platilor pe care guvernul de la Atena trebuie sa le onoreze a devenit aproape o cursa contra cronometru. Pana joi, suma de 1,5 miliarde de euro trebuie achitata catre pensionari si bugetari.

Pe 1 mai, Atena trebuie sa achite alte 200 de milioane de euro catre FMI, iar pe 12 mai urmeaza inca o transa de 750 milioane de euro catre Fond.

In acelasi timp, oficialii de la Atena spera sa incheie un acord cu creditorii pana pe 9 mai, o astfel de intelegere asigurand Greciei accesul la suma de 7,2 miliarde de euro.

Aceasta a fost acordata la sfarsitul lunii februarie ca ajutor financiar de urgenta, dar este conditionata de indeplinirea unor reforme pe piata muncii, in sistemul de pensii si de accelerarea procesului de privatizare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#acord Grecia creditori UE, #sondaj opinie Grexit, #reactie investitori Grecia, #referendum datorii Grecia , #Grecia