Ikea si-a dezvaluit profiturile pentru prima data in istorie

Sambata, 02 Octombrie 2010, ora 02:15
1715 citiri
Ikea si-a dezvaluit profiturile pentru prima data in istorie

Cel mai mare producator de mobila din lume, Ikea, si-a publicat profiturile pentru prima data in istorie.

Astfel, producatorul suedez a anuntat un profit de 2,5 miliarde de euro in 2009, reprezentand o crestere de 11,3 procente comparativ cu anul precedent, relateaza Financial Times.

In aceeasi perioada, in ciuda crizei, vanzarile companiei s-au majorat cu 1,4 la suta, pana la 21,8 miliarde de euro, in timp ce, in 2010, acestea au crescut cu 7,7 la suta, pana la 23,1 miliarde de euro.

In 2009, Ikea, care are 127.000 de angajati, a platit taxe si impozite in valoare de 384 de milioane de euro. De asemenea, venitul operational a crescut cu 4,4 procente, la 2,77 de miliarde de euro, iar activele sale au fost evaluate la 37 de miliarde de euro.

Cea mai mare parte a vanzarilor s-au efectuat pe pietele din Europa, in masura de 79 la suta, in timp ce in America de Nord s-au vandut 15 la suta, iar in Asia 6 la suta din produse.

Potrivit oficialilor companiei, se urmareste extinderea pe marile piete emergente, precum India, China si Rusia. In India, de exemplu, Ikea doreste un parteneriat cu o firma locala, in prezent furnizand partenerilor marfa in valoare de 500 de milioane de euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ikea, #profituri, #mobila, #criza , #India