Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Ipoteza soc: Ramanem fara resurse, ne asteapta un dezastru de proportii "biblice"

Ipoteza soc: Ramanem fara resurse, ne asteapta un dezastru de proportii "biblice"

Legendarul investitor, Jeremy Grantham, a publicat un tratat cu privire la cauzele exploziei preturilor la materiile prime si a oferit si o perspectiva surprinzator de deprimanta pentru viitorul omenirii.

Grantham crede ca numarul de oameni de pe planeta a intrecut capacitatea planetei de suportabilitate.

Concret, investitorul spune ca oamenii nu pot folosi la nesfarsit resursele naturale, iar preturile metalelor, petrolului si ale produselor alimentare incep sa reflecte acest lucru.


Grantham considera ca tendinta din ultimii 100 de ani, in care preturile tuturor marfurilor au scazut constant, s-a oprit.


De aici incolo, competitivitatea va creste in continuu iar oamenii vor plati din ce in ce mai mult pentru resursele pe terminate.


Din punctul de vedere al investitiilor, aceasta schimbare nu trebuie sa insemne neaparat un dezastru spune investitorul.


Din punct de vedere social, lucrurile nu sunt roz.


Grantham considera ca planeta poate suporta aproximativ 1,5 miliarde de oameni, fata de 7 miliarde cat populeaza Pamantul in acest moment.


In toata istoria, mai putin in ultimii 200 de ani, populatia a fost controlata prin limitarile de aprovizionare cu alimente, ceea ce nu este exclus sa se intample si in secolul XXI.


Speranta optimistilor este ca stiinta va gasi o solutie la aceasta problema.


Insa, in cazul in care lumea nu constientizeaza gravitatea problemei si nu face din asta o prioritate la nivel mondial, Grantham nu crede ca problema poate fi rezolvata.


Iata cateva argumente ale investitorului.


In ultimii 200 de ani populatia globului a explodat, asa cum era de asteptat, insa ceea ce nu s-a anticipat a fost decoperirea petrolului si a altor resurse naturale care au sustinut aceasta explozie a populatiei pentru un timp.


Acum aceste resurse au devenit mult prea utilizate si pe cale de disparitie.


In ultimii 100 de ani, preturile marfurilor au cunoscut un trend descendent, pe masura ce tehnologia le-a facut mai ieftine de produs si de extras, insa potrivit lui Grantham aceasta tendinta si-a incheiat ciclul.


Petrolul s-a tranzactionat la 16$/baril timp de 100 de ani. Apoi, pe masura ce cererea depasea oferta, barilul de petrol a crescut, uneori depasind valoarea de 100$/baril.


De ce se schimba paradigma?


Deoarece cererea este acum mult mai rapida decat ritmul de aprovizionare.


Productia mondiala de petrol abia a crescut, fata de nivelul din 1970. Consumul, insa, a explodat.


In anii 1980, populatia a inceput sa consume mai mult petrol decat a descoperit, iar distanta creste in mod constant.


Ceea ce este ingrijorator este faptul ca nu doar pretul petrolului trece printr-o schimbare de paradigma.


Preturile metalelor se apropie de asemenea de o explozie, iar un exemplu elocvent este pretul la minereul de fier.


In ciuda utilizarii de noi tehnologii, randamentul pe tona de minereuri metalice continua sa scada.


Acelasi lucru se intampla si cu preturile produselor alimentare.


In opinia investitorului Jeremy Grantham, "vinovata" pentru toate aceste lucruri este cresterea spectaculoasa a Chinei, Indiei si a altor tari de acelasi calibru.


Utilizarea resurselor din aceste tari este innebunitoare. De exemplu, China detine 9% din PIB-ul mondial si foloseste 53% din totalul de ciment din lume.


Statistic, majoritatea produselor sunt intr-o continua crestere ceea ce face ca aceasta schimbare de paradigma sa fie cel mai important eveniment economic de la Revolutia Industriala.


Din acest moment, presiunea asupra preturilor si penuria de resurse va fi o trasatura permanenta a vietii noastre.


Acest lucru va incetini rata de crestere a tarilor in curs de dezvoltare si va pune o povara severa asupra tarilor sarace.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3031 ori

comments powered by Disqus