Orientul Mijlociu, la un pas de explozie. Sauditii sunt fortati la o alianta nefireasca

Visul bogatiei pare sa ia sfarsit pentru sauditi. In ciuda pozitiei strategice si a resurselor sale, Arabia Saudita nu a reusit sa isi consolideze pozitia, ignorand faptul ca epoca de aur a petrolului ar putea lua si sfarsit.

Obligata acum sa isi apere valorile in fata unui razboi politico-religios care se extinde rapid in tot Orientul Mijlociu, sauditii s-ar putea vedea nevoiti sa recurga la o alianta nefireasca, aceea cu Israelul, arata publicatia Quartz.

Taramul neincrederii

Decenii la rand, sauditii s-au zbatut sa asigure in jurul regatului o zona stabila pentru liderii islamici suniti. Planurile Moscovei pentru Orientul Mijlociu le-a stricat de cele mai multe ori calculele liderilor de la Riad.

A inceput cu invadarea Afganistanului de catre trupele sovietice in 1979, s-a accentuat cu fuga sahului din Iran si declansarea revolutiei islamice la Teheran si s-a perpetuat pana la declansarea Primaverii Arabe din 2011, miscare care s-a raspandit din Libia, Egipt, Yemen si Bahrain.

Intre toate aceste provocari, sauditii au fost nevoiti sa balieze intre interesele proprii, cele ale Statelor Unite, aliat traditional ai Riadului, si, din cand in cand, sa intervina dur pentru a stinge orice urma de democratizare a societatilor din Egipt, Bahrain si Yemen.

Un singur focar al Primaverii Arabe, cel din Siria, nu i-a alarmat foarte mult pe sauditi, Damascul fiind perceput ca un aliat de baza al Iranului, inamicul siit al dinastiei sunite de la Riad.

Dar, pentru a pastra aliatii religiosi in fruntea statelor din vecinatate sau pentru a creste presiunea pe regimul Assad, sauditii au fost nevoiti sa cheluiasca sume importante de bani, aceasta chiar si cand cheltuielile interne se dovedeau impovaratoare.

Fragila stabilitate din Orientul Mijlociu avea nevoie de un singur factor declansator pentru a rasturna situatia in defavoarea Arabiei Saudite, iar Riadul a avut parte de trei mari surprize din acest punct de vedere.

Fara aliati

Revolta houtitilor din Yemen i-a luat pe surprindere pe sauditi, care inainte de a se angrena in razboiul civil desfasurat in imediata apropiere a granitelor lor au fost nevoiti sa faca apel la partenerii traditionali.

Mai intai s-au indreptat spre Pakistan, ca fiind singura putere nucleara din lumea musulmana, dar politicienii de la Islamabad, satui deja de razboaiele sectare, au refuzat oferta de a se alatura ofensivei duse impotriva rebelilor yemeniti.

Americanii, preocupati de negocierile intense pentru semnarea unui acord pe teme nucleare cu Iranul, au ignorat atat avertismentele transmise de sauditi, cat si pe cele venite din Israel.

In principiu, interesul americanilor in Orientul Mijlociu s-a diminuat considerabil dupa descoperirea unor rezerve de combustibil care garanteaza independenta energetica a Statelor Unite pentru o perioada destul de lunga.

La doar cateva luni dupa semnarea acordului nuclear cu Iranul, temerile liderilor din Arabia Saudita s-au adeverit, Rusia crescand gradual implicarea sa in razboiul din Siria, alaturi de Teheran.

De unde pana acum, Bashar al-Assad era pe punctul de a fi dat jos de catre gruparile insurgentilor, mai nou puterea de la Damasc pare sa castige teren prin aportul de trupe, armament si raiduri aeriene de sustinere asigurate de una dintre super-puterile nucleare ale lumii.

Rezultatul final se arata dezastruos pentru sauditi, in conditiile in care Statele Unite par sa isi fi luat mana de pe problema Orientului Mijlociu, in vreme ce Iranul se bucura de sustinerea unui aliat de calibru.

Confruntarea regionala

Grija principala a Riadului este sa nu piarda controlul regiunii in favoarea Iranului. Din acest punct de vedere, Teheranul pare mult mai avantajat de puterea militara, economica si strategiile si aliantele mult mai complexe.

In ciuda anilor de sanctiuni economice care au presat asupra Teheranului, iranienii au reusit sa isi extinda influenta in regiune, in vreme ce Arabia Saudita, desi s-a bucurat de un deceniu de prosperitate, pare mai degraba izolata.

Puterea de la Riad a acordat Egiptului imprumuturi de zeci de miliarde de dolari pentru a stabiliza un aliat traditional.

In ciuda acestui fapt, Egiptul, condus de incompetentele elite militare care au asistat la declinul sau ca putere regionala, pare mai degraba o povara pentru sauditi decat un atu.

Riadul pare sa nu se mai bucure decat de sustinerea aratata de aliatii din cadrul Consiliului Tarilor din Golf, dar acestia sunt prea marunti pentru a conta in aceasta confruntare regionala.

Ultima solutie

Turcia, o alta tara cu lideri suniti, interesata de asemenea de situatia din Siria, ar putea reprezenta un potential aliat pentru Arabia Saudita.

Problema se complica in momentul in care liderii de la Ankara dau semne ca se indreapta spre o noua confruntare cu rebelii kurzi din Siria, Irak si din interiorul tarii.

Pe de alta parte, turcii sunt perfect constienti ca in acest moment sunt flancati de rusi din doua pozitii, din Nord, dupa ce Moscova a anexat Crimeea, si din Sud odata cu declansarea operatiunilor militare rusesti in Siria. Astfel, urmatoarele miscari ale Ankarei raman de nedescifrat.

China reprezinta un aliat de dorit, dar in ciuda nevoii de petrol manifestata de gigantica economie a Asiei, Beijingul pare greu de vazut intrand intr-o confruntare impotriva Rusiei si intr-o alianta pro-americana.

Pe de alta parte, China nici nu are de gand sa repete dezastrul american din Afganistan.

India, desi nu la fel de bogata sau bine dotata din punct de vedere militar ca si China, a aratat un oarecare interes in combaterea extremismului islamic.

Guvernul de dreapta de la New Delhi pare orientat spre Statele Unite din punct de vedere politic, dar India are si o importanta comunitate de musulmani de origine siriana, asa ca intrarea intr-un razboi dus pe teritoriu sirian nu ar fi cea mai inteleapta alegere a lui Modi.

In Orientul Mijlociu, in mod ironic, Arabia Saudita pare sa impartaseasca aceleasi temeri si aceeasi pozitie referitoare de cresterea influentei Iranului doar cu Israelul, singura putere nucleara din regiune.

Desi, la prima vedere, o alianta intre sauditi si guvernul Netanyahu ar parea de-a dreptul ilogica, sunt destule semnale care arata ca intre Riad si Tel Aviv exista deja o cooperare tacita.

Anumite negocieri, purtate in cadrul Consiliului Tarilor din Golf au netezit calea unei normalizari a relatiilor intre Israel si Arabia Saudita.

Alte semne sunt deja asteptate sa apara pe masura ce aceste doua state si-au exprimat in acelasi timp dezacordul fata de incheierea acordului nuclear cu Iranul.

Alte puncte de vedere comune se refera la dorinta ambelor guverne de a-l vedea inlaturat pe Bashar al-Assad de la putere, ca si la sentimentul de respingere a influentei Hezbolah in lumea araba.

Nu in ultimul rand, israelitii si sauditii impartasesc aceeasi teama ca alianta Rusia-Iran in mentinerea unui razboi proxy in Orientul Mijlociu ar putea produce mai multe victime decat Statul Islamic.

Noile aliante politico-militare din regiunea Orientului Mijlociu ar putea sa fie facute dupa regula celei mai putin costisitoare alegeri gresite pe care o ai la indemana.