Imigrantii din Est parasesc Irlanda, tara redevine una de emigratie

Miercuri, 23 Septembrie 2009, ora 09:56
1260 citiri
Imigrantii din Est parasesc Irlanda, tara redevine una de emigratie

Irlanda a redevenit, pentru prima data de la formidabila crestere economica din anii '90, o tara de emigratie, mai ales din cauza plecarii eurpenilor din Est loviti de recesiunea ce se inregistreaza acum in Irlanda, relateaza AFP, preluat de NewsIn.

30.100 persoane originare din 12 noi membre UE au revenit acasa sau au emigrat in alte tari, in timp ce doar 13.500 au sosit in Irlanda in anul incheiat in aprilie (fata de 33.700 anul precedent), a anuntat marti Biroul national de statistici.

In total, 65.100 persoane au plecat din Irlanda in aceeasi perioada, in timp ce doar 57.300 imigranti au venit, fata de 83.800 in urma cu un an.

Timp de peste un secol, irlandezii au fost cei care au plecat din tara lor, mai ales din cauza marii foamete din 1845-1847.

6,5 milioane de irlandezi erau in 1841 (fara Irlanda de Nord) si in 1961 nu mai ramasesera decat 2,8 milioane.

Insa miscarea s-a inversat in conditiile cresterii economice exceptionale, incepand din anii '90.

Incepand din 1993, Irlanda inregistreaza o crestere ce va depasi 10% in 2000.

Somajul scade de la 15,9% in 1993 la mai putin de 4% in 2001, iar acest boom atrage in zece ani, din 1997 pana in 2007, 739.000 straini.

De atunci insa, Irlanda a fost lovita de recesiune. Tara a fost prima din zona euro care a intrat in recesiune, in 2008, iar somajul a atins 12,4% si va depasi 15% pana la sfarsitul anului. 

 

#imigranti, # irlanda, # recesiune, # somaj , #Irlanda