Europa, la un nou test. Va ramane sau nu Berlusconi prim ministru

Marti, 08 Noiembrie 2011, ora 12:51
1349 citiri
Europa, la un nou test. Va ramane sau nu Berlusconi prim ministru
Prim-ministrul Italiei, Silvio Berlusconi/SURSA: Afp

Silvio Berlusconi va trebui sa treaca astazi un test crucial in Parlamentul italian, prin votul raportului de buget din 2010. Sustinerea primului ministru este pusa sub semnul intrebarii.

Silvio Berlusconi va afla astazi daca mai are suportul parlamentar, cu ocazia unui vot pe raportul bugetului din anul 2010, ce va avea loc in Camera Deputatilor, la ora 16.30. Din cele 630 de locuri din Parlamentul Italiei, Berlusconi ar trebui sa stranga 316, informeaza Bloomberg.

Trei membri din coalitia premierului au trecut deja in opozitie, iar alti sase i-au cerut public demisia.

Tensiunile din italia vin pe fondul cresterii costurilor de imprumut ale tarii, care au depasit recordul zonei euro. Motivul majorarii sunt temerile care vin din incapacitatea guvernului Berlusconi de a implementa masuri de austeritate, pentru diminuarea datoriilor suverane.

Randamentul obligatiunilor italiene pe 10 ani a crescut cu 6,68%, ceea ce pentru piete semnaleaza o capacitate indoielnica a Italiei de a-si plati datoriile.

Nimeni nu mai are incredere in Berlusconi

Nu doar opozitia si fostii aliati politici sunt impotriva lui Berlusconi, ci si investitorii. Acest lucru s-a vazut clar in reactia de ieri a pietelor.

Comentariile jurnalistilor italieni care anuntau demisia lui Berlusconi au facut ca actiunile de pe bursa din Milano sa creasca, lucru ce s-a intamplat pana cand premierul a anuntat public ca nu va demisiona.

"Vestile despre demisia mea sunt nefondate", a scris Berlusconi pe profilul de Facebook, timp in care ministrii l-au sustinut, cerand partidelor de opozitie sa voteze pachetul de masuri adoptat acum o luna cu Uniunea Europeana, informeaza Financial Times.

Pentru a-si reafirma pozitia de lider al Italiei, Berlusconi vrea sa organizeze saptamana viitoare un vot de incredere.

"Nu inteleg cum de circula zvonuri despre demisia mea. Voi folosi votul de incredere ca sa ma uit in ochii celor care m-au tradat", declara Berlusconi intr-un interviu pentru publicatia italiana Libero.

Vot crucial pentru viitorul primului ministru

Votul de astazi este deosebit de important pentru legitimitatea pozitiei lui Berlusconi. "Daca va pierde votul pe buget, este greu de vazut cum ar putea ramane la putere", spune corespondentul BBC din Roma, Alan Johnston.

Pe de alta parte, prim ministrul italian este un maestru al pacturilor si aliantelor politice, supravietuind pana acum la mai mult de 50 de voturi de incredere.

"Dar aceasta criza este diferita prin faptul ca trece de granitele Italiei. Este legata de pietele financiare internationale, care si-au pierdut increderea in abilitatea lui Berlusconi de a redresa economia", adauga corespondentul BBC.

Opozitia a dat semnale ca se va abtine la votul de astazi, pregatindu-se sa dea un vot de neincredere cabinetului Berlusconi si sa instaureze un nou guvern.

Cu o datorie care se apropie de 2 trilioane de euro, adica 120% din PIB-ul tarii, Italia poate zdruncina mult mai grav zona euro decat Grecia. Totusi, situatia de la Roma nu poate fi comparata, deocamdata, cu cea de la Atena.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#demisie Berlusconi, #tensiuni Italia, #criza italia, #tensiuni Berlusconi, #probleme Italia , #Italia