Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Mario Monti afirma ca Italia nu este afectata de criza datoriilor

Mario Monti afirma ca Italia nu este afectata de criza datoriilor


Italia nu are nevoie sa se imprumute pentru a traversa criza datoriilor, a afirmat marti premierul italian Mario Monti, in cursul unui interviu acordat postului german de radio ARD, intr-un moment in care au reaparut temerile cu privire la necesitatea acordarii unui ajutor acestei tari aflate in dificultate.

"Italia, chiar si in viitor, nu va avea nevoie de ajutorul Fondului de sustinere a zonei euro" (EFSF), a declarat Monti pentru ARD, potrivit presei italiene.

Fostul comisar european, care a dezmintit cu tarie zvonurile privind o eventuala contaminare a Romei de criza datoriilor suverane, a cerut pietelor si observatorilor "sa nu se lase condusi de clisee si prejudecati".

"Inteleg ca, in trecut, Italia a putut fi asociata cu imaginea unei tari indisciplinate", dar, "in prezent, este mult mai disciplinata decat multe alte tari europene", a subliniat el.

"Tara noastra plateste, prin intermediul contributiei sale proportionale (la UE), pentru a ajuta Grecia, Portugalia, Irlanda si in prezent Spania. Iar acum plateste si prin dobanzile extrem de ridicate din cauza tensiunilor de pe piete", a adaugat Monti.

Roma se lupta sa indeparteze temerile pietelor ca va fi urmatoarea tara afectata de criza datoriilor, dupa ajutorul promis Spaniei in cursul week-endului si inaintea alegerilor pline de riscuri ce vor avea loc duminica in Grecia.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1008 ori