Mario Monti: urgenta financiara din Italia s-a terminat, dar nu si cea economica

Miercuri, 09 Ianuarie 2013, ora 08:38
1450 citiri
Mario Monti: urgenta financiara din Italia s-a terminat, dar nu si cea economica

Premierul demisionar al Italiei, Mario Monti, a afirmat marti ca urgenta financiara s-a terminat, dar nu si cea economica, lansand totodata un apel "reformatorilor" sa se mobilizeze in vederea alegerilor de pe 24-25 februarie, relateaza AFP.

"Urgenta financiara s-a incheiat, dar acum suntem in fata urgentei economice si sociale", a spus Monti la postul de televiziune Tgcom.24, adaugand ca pentru "a depasi aceste urgente foarte grave, reformatorii trebuie sa se mobilizeze".

"Papa are dreptate; am neglijat prea mult aspectul egalitatii si distributiei bogatiei" a continuat el, reluand o expresie a Papei Benedict al XVI-lea, care a vorbit cu o zi in urma despre "decalajul social".

Contrar a ceea ce face in prezent, Monti a promis ca va reduce impozitele si in acest context l-a atacat fara sa-l numeasca direct pe predecesorul sau, Silvio Berlusconi, sustinand ca a cost 'constrans' sa mareasca taxele 'intrucat unii iresponsabili au provocat situatia financiara' pe care a gasit-o cand a ajuns in fruntea executivului. 'Sper ca acum cetatenii s-au maturizat, cu atat mai mult cu cat au platit scump anumite promisiuni electorale', a concluzionat premierul demisionar.

Numit in luna noiembrie 2011 in fruntea unui guvern tehnic, Monti este sustinut de o coalitie de centru la alegerile de pe 24-25 februarie. Atat el, cat si rivalul sau, Silvio Berlusconi, si-au multiplicat interviurile in ultima vreme, dar deocamdata Partidul democrat (PD), de stanga, pare a fi favorit, potrivit sondajelor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza financiara italia, #Mario Monti recesiune Italia, #reducere impozite Italia , #Italia