Japan Airlines concediaza 10% din personal

Marti, 15 Septembrie 2009, ora 13:36
1069 citiri
Japan Airlines concediaza 10% din personal

Japan Airlines, cea mai mare companie aeriana din Japonia a anuntat ca va concedia 6.800 de angajati, aproximativ 10% din forta de munca, pentru a reduce cheltuielile, precizeaza AFP, citat de NewsIn.

Concedierile fac parte dintr-un nou plan de restructurare si vor fi aplicate pe o perioada de mai multi ani.

Compania Japan Airlines s-a confruntat cu scaderea veniturilor, pe fondul crizei, iar pentru limitarea pierderilor a apelat la o comisie de experti. In schimbul unei garantii financiare, specialistii urmeaza sa ajute compania sa se redreseze.

Planul de restructurare vine in contextul in care mai multi operatori de transport aerian s-au aratat interesati de preluarea unei participatii la compania japoneza.

Dupa Delta Air Lines si American Airlines, ultimul intrat in cursa ar putea fi grupul Air France-KLM, care a inceput discutiile cu JAL pentru preluarea unei participatii, sustine o sursa apropiata dosarului, citata de Les Echos.

Fiecare companie, interesata de destinatiile asiatice ale JAL, in special din China, discuta de o investitie de 200-300 milioane dolari in cadrul Japan Airlines, in schimbul unei participatii minoritare si impartirii codurilor, insa discutia este deschisa si cifrele ar putea evolua, a declarat aceeasi sursa.

Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#japan airlines, #concedieri, #angajati , #Japonia