Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Rezultatele dezamagitoare ale Lehman afecteaza bursele internationale

Rezultatele dezamagitoare ale Lehman afecteaza bursele internationale
Loading from
Titlurile listate pe pietele mondiale s-au ieftinit, miercuri, in timp ce titlurile de stat si yenul japonez s-au apreciat, dupa ce banca de investitii Lehman Brothers a dezamagit investitorii, cu o pierdere trimestriala ce a depasit asteptarile, scrie Reuters. Banca Lehman Brothers , una dintre victimele crizei creditelor, a afisat pierderi preliminare de 5,92 dolari/actiune, comparativ cu estimarile Reuters, ce anticipau pierderi de 3,43 dolari/actiune.


Reprezentantii grupului bancar au anuntat, de asemenea, ca vor sa separe activele lor comerciale de pe piata imobiliara intr-o companie publica si au spus ca analizeaza toate alternativele strategice.



"In general, tendinta de depreciere a activelor va continua si, daca va fi nevoie, vor fi facute din nou mai multe deprecieri de active, iar creditarea va avea de suferit. Toate acestea nu sunt deloc vesti bune pentru jucatorii de pe pietele de capital", a declarat analistul Lou Brien, de la DRW Trading (Chicago).



Indicele FTSEurofirst 300 a coborat cu 1,4%
, iar MSCI, principalul indice al pietei mondiale de capital a scazut cu 0,7%, in apropiere de o cotatie minima ce nu mai fusese atinsa de saptamana trecuta.



Indicele pentru contractele la termen tranzactionate pe piata americana a coborat cu 0,4%, indicand o deschidere in scadere a bursei americane.



Cotatia actiunilor Lehman a pierdut castigurile anterioare si a scazut in predeschiderea pietei, asupra acesteia manifestandu-se si presiunile create de esecul anterior de a obtine capital proaspat de la Korean Development Bank.



"Problemele bancii Lehman Brothers nu vor fi ultimul episod negativ al crizei creditelor", a afirmat presedintele Imene Investment Partners din Paris, Christian Jimenez.



"Consecintele din sistemul bancar vor fi resimtite in continuare de economie, iar scaderile de pe pietele de capital vor continua", a mai estimat Jimenez.



Indicele dolarului s-a apreciat cu 0,2% fata de un cos alcatuit din sase valute principale, dupa ce atinsese un nivel maxim al ultimului an la inceputul saptamanii.



Dolarul a avut de castigat de pe urma asteptarilor privitoare la o inrautatire a situatiei economice din afara Statelor Unite, mai ales pe pietele europene.



Yenul japonez
, cu randament mic, s-a apreciat cu 0,1%, pana la 106,78 yeni/dolar.
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 713 ori