Cel mai mare exercitiu cibernetic al NATO din istorie: Participa mai multi specialisti romani

Vineri, 21 Noiembrie 2014, ora 09:04
1324 citiri
Cel mai mare exercitiu cibernetic al NATO din istorie: Participa mai multi specialisti romani
Foto: NATO

Alianta Nord-Atlantica organizeaza, in Estonia, cel mai mare exercitiu cibernetic din istorie pentru a testa abilitatile de a-si apara retelele de diverse provocari existente in aceste domeniu, specialistii romani elaborand scenariul si mediul virtual pentru acest exercitiu complex.

Acest exercitiu va testa sistemele noastre pentru a ne asigura ca NATO tine pasul cu amenintarile care evolueaza si ca abilitatile si expertiza specialistilor nostri cibernetici sunt la capacitate deplina pentru indeplinirea sarcinilor", a declarat Sorin Ducaru, asistent al Secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente, potrivit unui comunicat al Aliantei, citat de Mediafax/a>.

Exercitiul "Cyber Coalition 2014", inceput marti in Estonia, testeaza capacitatea Aliantei de a-si apara retelele de diverse provocari existente in domeniul cibernetic.

La Cyber Coalition 2014 participa peste 670 de experti

La Cyber Coalition 2014 participa peste 670 de experti cibernetici si guvernamentali din toate cele 28 de state membre, inclusiv din Romania, plus Finlanda, Suedia, Austria, Elvetia si Irlanda.

Potrivit lui Sorin Ducaru, "specialistii romani au avut un rol particular in elaborarea scenariului si a mediului virtual pentru acest exercitiu complex". Ei se afla in prezent in Estonia, fiind implicati - alaturi de aliati - in derularea exercitiului.

Expertii testeaza viteza schimbului de informatii care permite tarilor membre NATO sa-si coordoneze apararea impotriva atacurilor cibernetice.

"Amenintarea cibernetica nu este doar o amenintare potentiala, ci o realitate de zi cu zi. Conflictele pot fi virtuale dar cu consecinte care sunt reale si distructive", a mai precizat Ducaru, care il insoteste pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a vizitat, joi, Centrul de Excelenta NATO in domeniul cibernetic de la Tallinn, Estonia, unde se desfasoara exercitiul.

La summitul NATO din septembrie, din Tara Galilor, aliatii au stabiit ca atacurile cibernetice pot reprezenta o amenintare la adresa stabilitatii, securitatii si prosperitatii la nivel national si la nivel euroatlantic.

Impactul atacurilor cibernetice poate fi la fel daunator asupra societatilor moderne precum atacurile conventionale.

"Atacurile si amenintarile cibernetice vor continua sa devina din ce in ce mai frecvente, sofisticate si potential daunatoare (...) Suntem hotarati determinati sa dezvoltam in continuare capacitatile noastre nationale in domeniul apararii cibernetice si vom intari securitatea cibernetica a retelelor nationale de care NATO depinde pentru indeplinirea sarcinilor principale, astfel incat sa ajutam la edificarea unei Aliante puternice si pe deplin protejata. Cooperarea stransa bilaterala si multilaterala joaca un rol cheie in ceea ce priveste intarirea capacitatilor de aparare cibernetica ale Aliantei. Vom continua sa integram apararea cibernetica in cadrul operatiunilor NATO si a planurilor operationale si de contingenta, precum si intarirea schimburilor de informatii, inclusiv in ceea ce priveste constientizarea anumitor situatii, intre Aliati", se arata in declaratia finala a summitului din Tara Galilor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#nato exercitiu cibernetic, #atac cibernetic , #NATO