UE indeamna Norvegia sa dea mai multi bani pentru Romania si Bulgaria

Marti, 20 Februarie 2007, ora 08:00
996 citiri

Uniunea Europeana a cerut Islandei, Liechtensteinului si Norvegiei sa plateasca mai multi bani daca vor sa faca afaceri in cele doua tari noi membre ale blocului, Bulgaria si Romania, cu Norvegia la baza listei.

Cele trei tari nemembre UE, participante la Zona/Aria Economica Europeana (EEA) platesc anual contributii Uniunii Europene pentru a avea acces la piata interna a blocului care le permite Islandei, Liechtensteinului si Norvegiei sa-si vanda bunurile si serviciile in cadrul Uniunii.

"Noi am facut o oferta generoasa care poate sta la baza unei noi intelegeri acum", i-a spus ambasadorul Norvegiei negociatorului sef al UE pe problema, Oda Helen Sletnes, potrivit agentiei de stiri NTB. Dar asta nu e suficient pentru Comisia Europeana. "Am facut progrese dar nu suntem inca gata", a spus negociatorul UE Mattthias Brinkmann. "Noi nu vedem inca un tratatment egal intre Romania si Bulgaria si celelalte zece tari care au devenit membre in 2004", a subliniat el.

Norvegia, Islanda si Liechtenstein negociaza curent cu Bruxelles-ul accesul lor la piata UE, care s-a largit acum, de la 1 ianuarie 2007, cu Bulgaria si Romania.

Bruxelles-ul vrea ca Islanda, Liechtenstein si Norvegia sa contribuie proportional catre cele doua noi state membre, asa cum au facut-o in 2004 cu cele zece si sa nu existe vreo discriminare. Contributia anuala a Norvegiei a crescut, in timp, pana la 205,8 milioane de euro.

Acum, Bruxelles-ul a cerut initial o crestere anuala de 71 milioane euro de la 1 ianuarie 2007 pana la 30 aprilie 2009, cand tratatul EEA va fi renegociat.

Cererea UE a scazut intre timp la 65 milioane euro, dar cele trei membre EEA au oferit vineri 16 februarie, cand a avut loc intalnirea partilor, numai 55 milioane - din care Norvegia sa plateasca 53 milioane de euro. In ciuda neintelegerilor, negocierile vor continua la nivel de expert pentru chestiunile tehnice.

Norvegia se teme ca vor interveni presiuni pentru repectarea cererilor UE la intalnirea din 16 martie a comitetului EEA, daca diferenta de 10 miloane euro nu se va solutiona pana atunci.

Sursa: Rador