SUA si UE, apropape de acord impotriva piratarii

Duminica, 03 Octombrie 2010, ora 22:25
1064 citiri
SUA si UE, apropape de acord impotriva piratarii

Aproape 40 de state au ajuns la un acord de principiu pentru un pact comercial international impotriva piratarii drepturilor de autor si marcilor inregistrate, care cauzeaza anual pierderi de miliarde de dolari, potrivit Mediafax. 

"Participantii la negocieri au rezolvat aproape toate problemele semnificative si s-au inteles sa lucreze rapid in privinta chestiunilor mai putin importante", au afirmat intr-o declaratie comuna reprezentanti ai SUA, Japoniei, Uniunii Europene si altor state participante.

Oficialul care a reprezentat Statele Unite la negocieri, Ron Kirk, a declarat ca discutiile sunt aproape incheiate. "In principiu, am gasit solutii chiar si in privinta celor mai dificile chestiuni.

Aproape toti participantii au acceptat aceste solutii", a spus el.

Acordul impotriva pirateriei va imputernici autoritatile vamale sa confiste bunuri contrafacute fara o reclamatie din partea proprietarului marcii afectate sau a unui ordin judecatoresc, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, Comertului si Industriei de la Tokyo.

La negocieri au participat SUA, Uniunea Europeana si cele 27 de state membre, Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Elvetia, Maroc si Mexic.

Potrivit estimarilor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, valoarea comertului cu produse contrafacute a crescut de la aproximativ 100 de miliarde de dolari anual in 2000, la circa 250 de miliarde de dolari in 2007. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#acord, #piraterie, #drepturi de autor, #marci inregistrate , #Noua zeelanda