Intarzierea unui plan contra incalzirii globale ne costa planeta

Duminica, 15 Noiembrie 2009, ora 21:45
1210 citiri
Intarzierea unui plan contra incalzirii globale ne costa planeta

De cele mai multe ori, a intarzia sa cheltuieti pentru a rezolva ceva te costa mai mult decat daca ai fi facut acel lucru. Si amanarea constanta a unui plan impotriva incalzirii globale nu face exceptie.

Astfel, factura pentru care pun mana de la mana toti locuitorii planetei este de 500 de miliarde de dolari pe an, a avertizat la sfarsitul saptamanii Agentia Internationala a Energiei (AIE), potrivit Times Online.

"Trebuie sa facem schimbari majore, insa nu vom putea face nimic daca nu avem un acord mondial cat de curand posibil", a declarat Faith Birol, economist sef la AIE.

In urma cu o saptamana, delegatia ONU la Barcelona a conchis ca va fi nevoie de sase pana la 12 luni pentru a se ajunge la un acord mondial in privinta emisiilor de gaze cu efect de sera, in ciuda sperantelor ca acest lucru s-ar putea materializa luna viitoare, la summit-ul de la Copenhaga.

Insa Birol a averizat ca orice prelungire a acestor negocieri dupa anul 2010 va adauga inca 500 de miliarde de dolari pe an peste suma estimata de 10,5 trilioane de dolari de care ar fi nevoie pentru a stopa emisiile prin construirea mai multor centrale pe baza de energii regenerabile intre 2010 si 2030.

Nobuo Tanaka, director executiv al AIE, a spus ca acordul de la Copenhaga ar fi fost vital, adaugand ca fiecare tara membra a Organizatiei pentru Cooperare Economica si dezvoltare (OCED) trebuie sa se angajeze sa reduca consumul combustibililor fosili pana in 2020.

"Guvernele trebuie sa ajuga la un acord sa dezvolte si sa imbunatateasca sursele de energie alternativa, inclusiv nucleara, surse care nu emit atat de multe gaze cu efect de sera", a spus Tanaka.

In absenta unui acord, AIE spune ca emisiile globale de dioxid de carbon de la arderea combustibililor fosili, inclusiv petrolul, gazele naturale si carbunele, vor creste cu pana la 40% pana in 2030, de la 28,8 gigatone pe an la 40,2.

Aceasta crestere rapida ar duce, evident, la o crestere medie a temperaturii globale de 6 grade Celsius pana la sfarsitul secolului, ceea ce ar avea "consecinte catastrofice pentru clima".

OCED a avertizat de asemenea ca cererea globala de energie va creste cu 40% pana in 2030
, 90% din aceasta cerestere venind doar de la tarile cu economii in curs de dezvoltare, cum sunt China si India.

Carbunele este combustibilul ce va inregistra cea mai mare crestere a consumului. Folosirea lui se asteapta sa creasca cu 53%, adica la aproape sapte miliarde de tone pe an pana in 2030.

Urmatorul pe lista ar fi gazul natural, unde AIE prezice o crestere a consumului de 42% pentru aceeasi perioada de timp.

In aceste conditii, AIE spune ca acordul de la Copenhaga ar fi fost esential pentru a impiedica o crestere a tempetraturii Pamantului de mai mult de 2 grade Celsius.

Recesiunea globala a avut si parti bune, emisiile de carbon fiind reduse cu 3% in anul care s-a scurs, insa este foarte posibil ca tendinta sa se inverseze pe masura ce tarile ies din criza. Insa tot recesiunea a dus si la o scadere masiva a investitiilor in industria energetica.

Asadar, un acord mondial este mai mult decat esential. Pana la semnarea unui astfel de acord, factura pentru energie a lumii va creste cu 500 de miliarde de dolari an de an.

Insa pretul suprem pe care il vom plati in final va fi mult mai mare, va fi planeta insasi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#incalzire globala, #plan, #guverne , #ONU