74% dintre europeni considera ca saracia este in crestere

Joi, 24 Septembrie 2009, ora 17:25
1482 citiri
74% dintre europeni considera ca saracia este in crestere

Saracia este in crestere pentru 74% dintre europeni, potrivit unui sondaj publicat joi si care vizeaza patru tari - Franta, Marea Britanie, Spania si Polonia, relateaza AFP, preluat de NewsIn.

Potrivit sondajului realizat de Ipsos si asociatia Secours Populaire, in Franta cresterea saraciei este resimtita cel mai acut: 92% dintre francezi considera ca ea este in crestere, dintre care 72% spun ca este "in crestere puternica", devansand astfel britanicii (73% in crestere, dintre care 38% in crestere puternica), spaniolii (70% in crestere, dintre care 44% in crestere puternica) si polonezii (62%, 26%).

Aproape un european din doi s-au confruntat cu dificultati financiare, regulat si major, in viata sa de zi cu zi in cursul anului, in primul rand in privinta accesului la cultura si distractie (51%), apoi in privinta cumpararii de "imbracaminte convenabila" (44%) si in privinta locului in care stau.

Procurarea unei alimentatii echilibrate a fost dificila pentru mai mult de un european din trei anul acesta.

Sondajul este publicat intr-un numar exeptional al Convergence, lunarul Secours populaire, consacrat celor 78-100 milioane de persoane din UE care traiesc cu mai putin de 850 de euro pe luna.

El a fost realizat pe internet in perioada 24-29 iulie pe un esantion de 2.000 de europeni de peste 16 ani (cate 500 in fiecare tara).

 

#saracie, # populatie, # dificultati financiare , #Polonia