Fitch: Polonia a rezistat efectelor crizei, perspectivele de crestere sunt bune

Vineri, 22 Februarie 2013, ora 10:24
1709 citiri
Fitch: Polonia a rezistat efectelor crizei, perspectivele de crestere sunt bune

Agentia de evaluare financiara Fitch a revizuit perspectiva evolutiei ratingului datoriei Poloniei de la stabila la pozitiva, dar a mentinut ratingul tarii la "A minus", in conditiile in care aceasta a reusit sa reduca deficitul bugetar si sa-si stabilizeze datoria guvernamentala.

Perspectiva pozitiva acordata de Fitch pentru ratingul Poloniei indica faptul ca este mai probabila o revizuire in crestere a calificativului decat o retrogradare, transmite Agerpres.

"Polonia a rezistat efectelor crizei datoriilor din zona euro, in ciuda legaturilor economice si financiare puternice cu Europa Occidentala. Perspectivele de crestere pe termen mediu sunt bune, in ciuda unei asteptate incetiniri in 2013, la 1,6%, din cauza cererii interne scazute. Exportatorii polonezi vor beneficia de pe urma redresarii zonei euro si din extinderea pe noi piete", se arata intr-un comunicat de presa al Fitch.

Deficitul bugetar s-a diminuat cu aproximativ 4,5 puncte procentuale din 2010, pana la 3,4% din PIB estimat pentru 2012. Fitch se asteapta la reducerea deficitului la 3,2% din PIB in 2013 si la 2,7% din PIB in 2014. Datoria publica va scadea la 54,5% din PIB in 2014, de la 56,4% in 2011, conform raportului agentiei.

Ratingul "A minus" atribuit Poloniei este similar cu cel al altor state din zona euro, cum ar fi Italia si Slovenia.

Cresterea economiei poloneze

Economia poloneza a inregistrat anul trecut cel mai mic ritm de crestere din ultimii trei ani, in conditiile in care criza din zona euro a afectat cheltuielile de consum si exporturile.

Potrivit estimarilor preliminare publicate recent de Oficiul central de statistica din Polonia (GUS), Produsul Intern Brut a inregistrat o crestere de 2% in 2012, la jumatate fata de cresterea de 4,3% inregistrata in 2011. Chiar daca cifra comunicata de GUS este in linie cu estimarile analistilor, este vorba de cel mai mic avans anual inregistrat de economia poloneza dupa 2009, cand PIB-ul a crescut cu 1,6%.

Cheltuielile de consum sunt responsabile pentru 62% din PIB-ul Poloniei si acestea au scazut anul trecut pe masura ce companiile au facut restructurari de personal si au redus salariile ca reactie la criza din zona euro, unde se indreapta cea mai mare parte a exporturilor poloneze.

#perspectiva rating Polonia, #rating Polonia Fitch, #evolutie economie Polonia, #crestere economica Polonia , #Polonia