Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Polonia sfideaza UE si organizatiile de mediu cu un proiect de canal la Marea Baltica

Polonia sfideaza UE si organizatiile de mediu cu un proiect de canal la Marea Baltica


Guvernul de la Varsovia continua cu planurile vizand constructia unui canal prin regiunea adiacenta deltei fluviului Vistula, pentru a permite accesul direct din portul polonez Elblag in Marea Baltica, fara trecere prin apele teritoriale ruse, in pofida ingrijorarilor exprimate de activisti de mediu si Uniunea Europeana ca acest canal ar putea afecta mediul inconjurator, transmite Reuters.

In prezent, pentru a ajunge in Marea Baltica, navele care pleaca din Elblag trebuie sa navigheze de-a lungul unui grind din care o parte este detinuta de Rusia si sa solicite dreptul de trecere autoritatilor din enclava rusa Kaliningrad.

Partidul la putere in Polonia (PiS) sustine ca este nevoie de acest canal atat din motive economice cat si de securitate. Insa criticii sustin ca acest proiect costisitor ar putea deveni un nou subiect de disputa intre Varsovia si Bruxelles dupa ce justitia europeana a decis ca defrisarile din padurea Bialowieza din Polonia sunt ilegale.

In apararea acestui proiect, ale carui costuri sunt estimate la 900 milioane zloti (237 milioane dolari), ministrul polonez al marii si transporturilor fluviale, Marek Grobarczyk, a spus: "Primul si cel mai important motiv pentru constructie este amenintarea din Est. Aceasta este granita UE, NATO si in primul rand a Poloniei, si nu poate fi controlata cu adevarat pentru ca navele pot intra in delta fluviului Vistula numai cu aprobarea Rusiei", a subliniat Grobarczyk, adaugand ca lucrarile de constructie ar urma sa inceapa in a doua jumatate a acestui an.

Cu toate acestea, vineri un oficial european a declarat ca Polonia ar trebui sa se abtina de la constructia canalului inainte de a primi aprobarea Comisie Europene. La fel ca si padurea Bialowieza, o parte din delta fluviului Vistula este protejata de programul UE Natura 2000.

Activistii de mediu spun ca este dificil de preconizat impactul constructiei canalului asupra speciilor care traiesc in zona deltei fluviului Vistula, inclusiv a cormoranilor si a pescarusilor. "Nu exista nicio specie care va beneficia de pe urma acestui proiect", sustine Michal Goc, biolog la Universitatea din Gdansk.

Partidul Lege si Justitie (PiS) sustine ca acest canal va face din Elblag, un mic oras port cu o rata ridicata a somajului, unul din cele mai mari porturi din Polonia, alaturi de Gdansk si Szczecin, in conditiile in care mai multe vase vor putea ancora aici.

In prezent, portul de agrement din Elblag, construit cu fonduri europene, este vizitat de foarte putini turisti. "Cetatenii din Elblag sustin acest proiect. Ce fel de port este acela care nu are acces la mare?", se intreaba primarul orasului Elblag,Witold Wroblewski.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2071 ori
Citeste mai multe desprePolonia proiect Marea Baltica