Vezi ce conditii i s-au pus Portugaliei pentru a primi ajutor de la UE

Vineri, 08 Aprilie 2011, ora 13:05
1545 citiri
Vezi ce conditii i s-au pus Portugaliei pentru a primi ajutor de la UE

Tarile bogate ale Europei forteaza Portugalia sa faca reduceri bugetare mai mari decat cele planificate, in schimbul acordarii ajutorului financiar care s-ar putea ridica la 90 de miliarde de euro, relateaza Bloomberg, potrivit Newsin. 

Ministrul finlandez de Finante, Jyrki Katainen, a carui tara se numara printre cele sase state din zona euro cu rating AAA, a declarat ca masurile pentru reducerea deficitului Portugaliei trebuie sa fie mai radicale decat cele continute in planul care a fost respins de Parlamentul de la Lisabona.

"Pachetul de masuri trebuie sa fie foarte strict, altfel nu are rost.

Trebuie sa fie mai dur si mai complet decat cel impotriva caruia a votat Parlamentul", a precizat Katainen inainte de intalnirea ministrilor de finante din zona euro, care are loc vineri la Godollo, Ungaria.

Ajutorul de urgenta pentru Portugalia deschide ceea ce oficialii europeni spera sa fie ultimul capitol al crizei datoriilor, izbucnita anul trecut in Grecia si care s-a extins in Irlanda, declansand speculatiile ca zona euro nu va supravietui in forma sa actuala, comenteaza Bloomberg.

O cifra situata intre 80 si 90 de miliarde de euro ar fi "rezonabila" pentru Portugalia, a spus ministrul belgian de Finante, Didier Reynders, iar comisarul european pentru economie Olli Rehn a adaugat ca intalnirea din Ungaria va marca acordul pentru inceperea negocierilor asupra ajutorului oferit Lisabonei.

"Este in interesul nostru ca negocierile sa decurga rapid, tinand cont de situatia politica din Portugalia", a spus ministrul portughez de finante, Teixeira dos Santos. 

#portugalia, #ajutor ue, #bani europen, #criza datoriilor , #Portugalia