Boagiu: Romania va fi un santier in 2011

Joi, 24 Martie 2011, ora 13:34
1334 citiri
Boagiu: Romania va fi un santier in 2011

Romania va fi un santier in acest an si va castiga pariul privind dezvoltarea infrastructurii rutiere, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Anca Boagiu, transmite Mediafax.

"Romania va fi un santier anul acesta, pot sa va garantez ca este un pariu pe care il vom castiga", a afirmat ministrul, la o conferinta pe tema transporturilor.

Ea a adaugat ca in prezent sunt in executie 243 kilometri de autostrada, sunt pregatite licitatii pentru alti 220 kilometri, acesta fiind "cel mai mare program de constructii de autostrazi demarat in Romania".

Boagiu a aratat ca in ultima perioada au avut loc modificari legislative care au vizat remedierea problemelor legate de proiectele de investitii, printre care contestarea licitatiilor, exproprierile sau cele legate de contractare, dar ca mai exista o problema foarte greu de combatut, si anume plecarea personalului specializat de la stat la companii private. 

"Avem nevoie de personal calificat, care sa se intoarca in administratie", a spus ministrul.

Ea a adaugat ca in ultima perioada CNADNR a angajat 30 de tineri ingineri si vrea sa incheie parteneriate cu facultatile de constructie din toata tara.

Referindu-se la problema finantarilor lucrarilor, Boagiu a afirmat ca nu exista probleme cu asigurarea fondurilor.

De asemenea, potrivit ministrului, institutia va lua masuri pentru a nu mai exista "personaje care sa vina si sa faca trafic de influenta".

Ministrul a adaugat ca nu a dorit pana in prezent sa aiba intalniri cu reprezentanti ai companiilor private, iar cu cei care reprezentau grupuri straine a avut intalniri la care au participat si ambasadorii respectivelor state.

Boagiu a solicitat acestora sa realizeze in Romania lucrari la aceeasi calitate ca in tarile de origine. 

"Suntem state membre ale Uniunii Europene si avem obligatia de a cheltui banii cu celeritate si onestitate", a aratat ministrul.

Ea a adaugat ca va fi intoleranta cu tergiversarea lucrarilor in cazul in care nu exista vicii de proiectare. 

"Sunt receptiva la problemele pe care le ridicati, dar daca dumneavoastra faceti un profit, atunci si statul roman trebuie sa faca profit prin lucrari de calitate, realizate la preturile adjudecate", a mai spus Boagiu.

#boagiu, #romania, #santier , #Romania