Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BP propune un nou proiect de gazoduct, via Romania

BP propune un nou proiect de gazoduct, via Romania

British Petroleum intentioneaza sa construiasca un gazoduct cu lungimea de 1.300 de kilometri, ce ar urma sa aduca gaz din Azerbaidjan in Europa, via Bulgaria si Romania

Proiectul este un concurent nou in cursa de constructie a unei rute de livrare a gazului din zona caspica in Europa, ce vizeaza reducerea dependentei de gazul rus, relateaza Financial Times, citat de NewsIn.


Pana in prezent, trei proiecte sunt luate in considerare - fiecare putand schimba situatia strategiei energetice actuale, prin construirea unui coridor catre campul gazeifer azer Shah Deniz, exploatat in prezent de sapte companii, inclusiv BP.


Propunerile existente sunt Nabucco, proiect preferat de Comisia Europeana, conducta Transadriatica si IGI Poseidor.


Noul proiect al BP, cunoscut drept ''South-East Europe Pipeline'', este prezentat inainte de un termen crucial: sambata, Nabucco si ceilalti doi competitori ai sai vor prezenta ofertele de tarife consortiului Shah Deniz, din care face parte si BP. Consortiul, din care mai face parte compania azera energetica Socar, va decide pana la sfarsitul anului ce conducta prefera.


Al Cook, vicepresedintele BP pentru dezvoltarea Shah Deniz, a descris 'South-East Europe Pipeline drept "o alta solutie posibila" si a precizat ca British Petroleum este deschis la ideea implicarii directe in proiect.


"Acest lucru nu inseamna neaparat ca gasim probleme la cele trei oferte. Dar este intelept sa avem o alta optiune", a adaugat el.


Cook a notat ca BP a condus constructia a doua conducte ce leaga Azerbaidjanul de Turcia.


"Acest lucru ne da incredere ca putem sa o facem din nou", a spus el. Noul proiect BP incearca sa reconcilieze conditiile politice si cele comerciale. Conducta Nabucco, descrisa de un bancher drept "puternic politizata", presupune constructia unui gazoduct de 3.863 de kilometri lungime, din Turcia pana in Austria, iar costul este estimat la 7,9 miliarde de dolari.


Surse apropiate proiectului afirma, insa, ca nota de plata totala s-ar putea ridica la 20 de miliarde de dolari.


In plus, Nabucco ar urma sa aiba o capacitate anuala de 31 de miliarde de metri cubi, in timp ce Shah Deniz va putea furniza, din 2017, 10 miliarde de metri cubi.


Interesele strategice ale Europei explica amploarea si costul Nabucco. Ideea este sa se deschida un nou coridor prin care continentul european sa importe gaz, nu numai din Azerbaidjan, ci din intreaga regiune caspica si Orientul Mijlociu, inclusiv din Turkmenistan si Irak.


Conducta South-East Europe Pipeline ar urma sa fie de mai mica amploare si mai ieftina, avand la baza interesele comerciale ale BP si ale partenerilor sai, care intentioneaza sa imvesteasca 22 de miliarde de dolari in extinderea campului gazeifer Shah Deniz.


Gazoductul ar urma sa porneasca din vestul Turcia, sa traverseze Bulgaria si Romania si sa ajunga in estul Ungariei.


De asemenea, proiectul va folosi si infrastructura existenta pentru a lega Azerbaidjanul de Austria. In total, ar urma sa aiba circa o treime din lungimea Nabucco, ceea ce il va face mult mai ieftin.


De asemenea, ar urma sa aiba circa o treime din capacitate, comparabil cu cele 10 miliarde de metri cubi de gaz pe care ii va putea livra Azerbaidjanul. Insa proiectul ar urma sa fie suficient de flexibil pentru a i se putea creste capacitatea, in conditiile in care va aparea o noua sursa de gaz.


"Este in interesul tuturor sa gaseasca numarul magic, care sa faca aceasta conducta atat viabila din punct de vedere comercial, cat si interesanta din punct de vedere politic", a declarat seful departamentului pentru energie si resurse naturale al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1043 ori