Bunurile ilegale, confiscate in mica masura de practicile judiciare restrictive (Raport CE)

Miercuri, 20 Iulie 2011, ora 17:50
1216 citiri
Bunurile ilegale, confiscate in mica masura de practicile judiciare restrictive (Raport CE)

Comisa Europena noteaza ca, de la ultima sa evaluare, Romania a pregatit un studiu de impact independent privind politica sa anticoruptie, transmite Mediafax.

"Recomandarea formulata in acest studiu de impact pune accentul pe acordarea unei prioritati politice mai mari luptei impotriva coruptiei, pe elaborarea unei noi strategii globale anticoruptie cu obiective pe termen lung si pe implicarea unor actori din cele trei ramuri ale puterii si din societatea civila", noteaza raportul privind MCV.

Potrivit raportului, "eficacitatea luptei impotriva coruptiei este afectata de existenta unor probleme grave in sistemul de recuperare a produselor infractiunii".

"In Romania, bunurile obtinute in mod ilegal sunt confiscate intr-o foarte mica masura, in principal din cauza posibilitatilor limitate de confiscare prevazute de lege, a practicilor judiciare restrictive si a lipsei unui comportament proactiv din partea organelor de urmarire penala", se mai arata in raport.

In acest sens, Comisia noteaza ca, potrivit statisticilor furnizate de autoritatile romane, in 2010, s-au pronuntat ordine de confiscare definitiva impotriva bunurilor obtinute in mod ilicit care decurg din toate tipurile de infractiuni, in valoare totala de 1,8 milioane de euro, din care au fost recuperate efectiv doar 0,2 milioane de euro.

"Avand in vedere raspandirea cazurilor de coruptie la nivel inalt din Romania, aceste sume trebuie considerate foarte mici", considera Comisia.

#bunuri ilegale, #comisia europeana, #raport , #Romania