CE a demarat procedura de deficit excesiv impotriva a sase tari, Romania nu este printre acestea

Miercuri, 18 Februarie 2009, ora 14:23
1477 citiri
CE a demarat procedura de deficit excesiv impotriva a sase tari, Romania nu este printre acestea

Comisia Europeana (CE) a lansat miercuri procedura de deficit excesiv impotriva Frantei, Greciei, Spaniei, Irlandei, Letoniei si Maltei. Romania nu se afla pe aceasta lista, dar risca sa pateasca acelasi lucru in cateva saptamani.

Procedura se lanseaza cand deficitul bugetar depaseste limita de 3% din produsul intern brut (PIB), informeaza Reuters preluat de NewsIn.

Romania nu se afla inca pe aceasta lista, desi are un deficit bugetar de 5,2% din produsul intern brut (PIB) pentru 2008, aproape dublu fata de 2007.

"In toate celelalte cazuri, Comisia va folosi regulile revizuite din Pactul de Stabilitate si Crestere, cand va analiza urmatorii pasi ce trebuie urmati in cadrul procedurii de deficit excesiv, in urmatoarele saptamani", a spus Comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Joaquin Almunia.

Comisia Europeana asteapta "cat mai repede posibil" programul de convergenta al noului guvern roman, urmand a-l analiza in cateva saptamani si fiind foarte probabil sa demareze procedura de deficit excesiv pentru depasirea limitei de 3% din PIB prevazuta in Pactul de Stabilitate.

Irlanda a inregistrat un deficit de 6,3% in 2008, de la un surplus bugetar de 0,2% in 2007, iar Spania a cazut de la un surplus de 2,2% la un deficit de 3,4%.

Un deficit bugetar datorat unor conditii exceptionale, cu doar cateva zecimale peste 3% si care este doar de scurta durata poate determina Comisia sa nu declanseze in final procedura.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ce, # deficit, # tari, # romania, # pib , #Romania