CNAS: Toti pacientii vor avea acces la tratamente, dar coplata va influenta calitatea serviciilor

Vineri, 12 Martie 2010, ora 10:02
1034 citiri
CNAS: Toti pacientii vor avea acces la tratamente, dar coplata va influenta calitatea serviciilor

Toti pacientii vor avea acces la tratamentele medicale, dar, in functie de coplata, ei pot accesa un act medical de calitate, gratuitatea insemnand doar eficacitatea minima a serviciilor, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Lucian Duta. 

"Acum, compensarea medicamentelor se face raportat la substanta activa sau Denumirea Comuna Internationala (DCI). Din acest motiv, in Romania se compenseaza orice DCI. Medicii sunt tentati sa prescrie DCI-uri cat mai scumpe", a mai spus Duta, explicand astfel nevoia schimbarii sistemului de compensare de la cel mai mic pret al substantei active la cel mai mic dintr-o grupa terapeutica.


Lucian Dutu a spus ca, in 2007, cand au fost plafoane la farmacii, CNAS a platit pentru medicamentele compensate eliberate 700 de milioane de euro.


In 2008, cand a fost scos plafonul, consumul a crescut cu 50% si, chiar numai intr-o luna, respectiv ianuarie 2010, consumul a crescut cu 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut.


"Regula pentru un an de criza in care sunt 4.800.000 de platitori si 20.000.000 de consumatori este ca statul sa accepte doua mari prioritati: accesibilitatea la tratamente si eficacitatea minim garantata. Putem accesa un act medical de calitate prin coplata, gratuit asiguram eficacitate minima", a precizat Duta.


Presedintele CNAS a aratat ca pentru implementarea noului sistem va cere sprijin organismelor internationale, Banca Mondiala sau Organizatia Mondiala a Sanatatii.


"Noi nu avem controlul prescrierilor si nu putem avea pana cand nu vom instala sistemul unic informatic. Nu vream ca producatorii sa se destabilizeze si nici ca pacientii sa platesca mai mult. Vom analiza si parerile producatorilor, intrucat avem in vedere sa nu afectam actul medical", a mai spus Duta.

 

#cnas, # pacienti, # medicamente , #Romania