Fermierii din Romania primesc ajutoare de la CE in valoare de 1,3 mld lei

Miercuri, 20 Aprilie 2011, ora 14:38
1175 citiri
Fermierii din Romania primesc ajutoare de la CE in valoare de 1,3 mld lei

Fermierii din Romania vor primi ajutoare de la Comisia Europeana in valoare de 1,3 miliarde de lei, potrivit unei scheme de ajutoare de stat, prevazute de institutie pentru pentru sprijinirea fermierilor din Romania care intampina dificultati din cauza crizei economice, transmite Mediafax.

Comisia Europeana (CE) a autorizat miercuri o schema de ajutoare de stat cu un buget de 1,3 miliarde lei (circa 304 milioane euro), pentru sprijinirea fermierilor din Romania care intampina dificultati din cauza crizei economice, prin subventii de pana la 15.000 euro, a anuntat miercuri institutia.

Ajutoarele din cadrul schemei pot fi acordate pana la 31 decembrie 2011 si vor lua forma unor subventii directe. 

Schema face parte din Cadrul temporar pentru masuri de ajutoare de stat destinate sa sprijine accesul la finantare in contextul crizei financiare si economice actuale, adoptat de Comisie in decembrie 2010, pentru a permite statelor membre sa acorde ajutoare in suma limitata producatorilor agricoli primari.

Schema este accesibila tuturor fermierilor din toate subsectoarele productiei agricole primare, cu conditia ca acestia sa nu fi fost deja in dificultate la 1 iulie 2008, inainte de inceperea crizei economice, si este limitata in timp pana la 31 decembrie 2011. 

Se vor oferi ajutoare sub forma de subventii directe, in suma de pana la 15.000 de euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici precum suma pe hectar si unitate animal viu. 

Comisia a autorizat deja in februarie, ca parte a Cadrului temporar de criza, o schema de credite subventionate pentru fermieri, cu un buget de 120 milioane lei (aproximativ 30 milioane de euro).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ajutoare de stat, #comisia europeana, #fermieri, #romania, #subventii fermieri , #Romania