Ipoteza soc: Vom ramane 17 milioane de romani in 50 de ani

Joi, 09 Iunie 2011, ora 00:02
1485 citiri
Ipoteza soc: Vom ramane 17 milioane de romani in 50 de ani

Populatia Romaniei va scadea la 19,857 milioane de persoane pana in anul 2035, de la 21,462 milioane la inceputul anului 2010, urmand apoi sa se reduca, pana in 2060, la 17.308 milioane, reprezentand unul dintre cele mai grave declinuri din UE, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat citate de Mediafax. 

Astfel, populatia Romaniei ar putea cobori cu 7,5% pana in 2035 fata de 2010, a patra scadere din UE, dupa cele inregistrate de Bulgaria (-15,3%), Letonia (-12,7%) si Lituania (-10,6%), se arata intr-un comunicat al institutului european de statistica.

Pana in 2060, numarul locuitorilor Romaniei s-ar putea reduce cu 19,4%, ritmul de declin fiind tot al patrulea din Uniune, dupa Bulgaria (-26,9%), Letonia (-25,6%) si Lituania (-19,6%), potrivit estimarilor Eurostat. Populatia UE ar urma sa creasca cu 4,7% pana in 2035, de la 501,044 milioane de persoane la 524,537 milioane, atingand un varf la 526 milioane in 2040 - cu 4,9% mai mult fata de 2010.

Ulterior, populatia celor 27 de state membre ar intra pe o panta descendenta, coboarand la 516,940 de locuitori pana in 2060, cifra care reprezinta insa un plus de 3,2% raportat la nivelul de la inceputul lui 2010.

Cele mai puternice cresteri ale populatiei pana in 2060, raportat la 2010, ar urma sa fie inregistrate de Irlanda (46%), Luxemburg (45%), Cipru (41%), Marea Britanie (27%), Belgia (24%) si Suedia (23%).

In Germania, cea mai populata tara din UE si cea mai mare economie europeana, ritmul estimat de scadere a populatiei pana in 2060 este de 18,8%, apropiat de cel al Romaniei.

Totodata, Romania va avea in 2060 una dintre cele mai imbatranite populatii din UE. "Se estimeaza ca populatia UE va deveni tot mai batrana pe parcursul perioadei de proiectie, in principal din cauza fertilitatii relativ scazute si a numarului tot mai mare de persoane care traiesc pana la varste ridicate. Acest proces de imbatranire va fi resimtit de toate statele membre", se spune in comunicat.

Astfel, ponderea locuitorilor cu varsta mai mare de 65 de ani va fi cea mai ridicata in Letonia (36%), Romania si Polonia (35%), Bulgaria, Germania si Slovacia (33%), fata de 29,5% la nivelul UE.

In prezent, ponderea batranilor in populatia Romaniei este de 14,9%, mai redusa fata de media UE de 17,4%.

Astfel, rata de dependenta a persoanelor cu varsta inaintata, adica raportul dintre numarul locuitorilor trecuti de 65 de ani si volumul populatiei active, cu varste intre 15 si 64 de ani, va creste puternic in UE, de la 26% in 2010 la 53% in 2060.

Romania este in grupul tarilor unde rata de dependenta va creste alarmant, depasind 60% pana in 2060, alaturi de Bulgaria, Germania, Letonia, Polonia si Slovacia. 

Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Organizaţiei Femeilor Liberale a pledat, luni, 25 martie, pentru un acces ponderat al tinerilor la unele aplicaţii de pe internet, dar a atras atenţia...
#populatie, #romani, #romania, #scadere populatie romania , #Romania