Restantele romanilor la banci au crescut in iulie cu 160 de milioane lei

Luni, 28 Septembrie 2009, ora 15:26
1125 citiri
Restantele romanilor la banci au crescut in iulie cu 160 de milioane lei

Numarul persoanelor cu restante mai mari de 30 de zile la rambursarea creditelor contractate a crescut in iulie cu 8.688, la 611.236 clienti, care au intarzieri la plata de 1,99 miliarde lei, majoritatea fiind aferente creditelor in moneda nationala. 

Doua treimi din sumele restante sunt denominate in lei, aproape 1,3 miliarde lei, desi cele mai multe dintre creditele acordate populatiei, respectiv 60%, sunt finantari in valuta, informeaza Mediafax.

Restantele in lei au avansat in iulie cu 77,5 milioane lei, iar restantele in euro au urcat cu echivalentul a 63 milioane lei, la 618,9 milioane lei, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Nationala a Romaniei.

Suma restanta este completata de alte valute - 68,17 milioane lei si dolari - 7,42 milioane lei.

Pe total, sumele restante au urcat in iulie cu 160 de milioane lei, iar fata de iulie 2008 avansul este de 1,28 miliarde lei.

Cele mai multe restante reprezinta intarzieri de peste 90 de zile, care totalizeaza 1,64 miliarde lei, cu 133 milioane lei mai mult decat in iunie.

Intarzierile intre 31 si 60 de zile se ridica la 92,29 milioane lei, cele intre 61 si 90 de zile la 79,7 milioane lei, finantarile la colectare 75,32 milioane lei si creditele scoase in afara bilantului la 106,04 milioane lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#restante, # banci, # credite, # rambursare , #Romania