Romania ar putea produce 6 milioane de tone de grau in 2011

Marti, 05 Iulie 2011, ora 13:51
1014 citiri
Romania ar putea produce 6 milioane de tone de grau in 2011

Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Tanczos Barna, apreciaza ca in 2011, productia de grau a Romaniei ar putea depasi sase milioane de tone, anunta corespondentul Mediafax.

Tanczos Barna, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a declarat, marti, la Sfantu Gheorghe, ca, potrivit estimarilor ministerului, Romania ar putea avea in acest an o productie de grau de peste sase milioane de tone, ceea ar insemna o productie "buna". 

Potrivit sursei citate, in schimb, productia ar putea fi afectata din punct de vedere calitativ daca ploile vor continua si in perioada urmatoare.

"Starea vremii, din pacate, ar putea sa afecteze exact perioada de recoltare. In aceste saptamani ar trebui sa inceapa recoltarea in partea de sud a tarii si, daca va continua vremea ploioasa, ca si anul trecut, vom avea probleme de calitate si nu neaparat de cantitate", a spus Tanczos Barna. 

Potrivit sursei citate, estimarile arata ca, din punct de vedere cantitativ, productia va fi una buna in acest an. 

"Dupa estimarile noastre, va fi peste productia de anul trecut. Acest lucru inseamna probabil peste sase milioane de tone de grau in Romania, ceea ce ar insemna o productie buna", a conchis secretarul de stat. 

#grau, #ministrul agriculturii, #productie grau, #romania productie grau , #Romania