Romania importa din ce in ce mai putin

Joi, 09 Aprilie 2009, ora 10:27
1167 citiri
Romania importa din ce in ce mai putin

Importurile au scazut cu peste o treime in februarie, iar exporturile s-au redus cu mai mult de un sfert fata de februarie 2008, evolutia reducand deficitul comercial al Romaniei cu 51,2%, la 764 milioane euro, arata datele preliminare publicate joi de Institutul National de Statistica.

Declinul exporturilor si importurilor se manifesta pentru a patra luna la rand fata de intervalul corespunzator din anul precedent.

Importurile au scazut in februarie cu 36% fata de aceeasi luna din 2008, la aproape 2,84 miliarde euro, in timp ce exporturile s-au comprimat cu 27,7%, la 2,07 miliarde euro.

Deficitul comercial al Romaniei a scazut puternic, de la aproximativ 1,57 miliarde euro in februarie 2008 pana la 764 milioane euro in a doua luna a acestui an.

Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost inregistrat in comertul cu statele din afara UE, din care Romania a importat in februarie marfuri in valoare de numai 770,7 milioane euro, cu 36,2% mai putin decat in luna similara a anului trecut - cand importurile insumasera 1,208 miliarde euro.

Importurile din celelalte 26 de state din UE au scazut in februarie cu 36%, la 2,065 miliarde euro.

In ceea ce priveste exporturile, Romania a livrat catre statele din afara UE marfuri in valoare de 496,1 milioane euro in februarie, cu 39,6% mai putin decat in aceeasi luna a anului trecut, in timp ce exporturile in UE au rezistat ceva mai bine, reducandu-se cu 23%, la 1,576 miliarde euro.

Fata de ianuarie, exporturile au crescut in februarie cu 7,9%, iar importurile au urcat cu 12,1%.

Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 54,5% in primele doua luni din 2009

In primele doua luni din acest an, exporturile s-au cifrat la 3,99 miliarde euro, iar importurile au depasit 5,36 miliarde euro. Comparativ cu perioada similara din 2008, exporturile au scazut cu 26%, iar importurile s-au diminuat cu 36,2%.

Ca urmare, deficitul comercial in primele doua luni ale acestui an a fost de 1,37 miliarde euro, cu 54,5% mai mic decat in acelasi interval al anului trecut.

Exporturile Romaniei
catre celelalte 26 de state din UE au insumat 3,06 miliarde euro in perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2009, iar importurile 3,92 miliarde euro, reprezentand 76,8% din total exporturi si 73,4% din total importuri.

Masinile si echipamentele de transport au avut in continuare cea mai mare pondere in exporturile romanesti, de 38,2%, fiind urmate de combustibili (6,7%), produse agroalimentare, bauturi si tutun (5,4%), materii prime si materiale (5,1%)si produse chimice si conexe (4%). Alte produse manufacturate au reprezentat 40,6% din totalul exporturilor.

La importuri, masinile si echipamentele de transport au reprezentat 32,9%, fiind urmate de produse chimice (14,1%), produse agroalimentare (9,6%), combustibili (8,3%) si materii prime (2,8%). Alte produse manufacturate au reprezentat 32,3% din totalul importurilor.

#comercial, #deficit, #exporturi, #importuri, #romania , #Romania