Banca Centrala a Rusiei ia in considerare limitarea imprumuturilor in valuta

Luni, 16 Aprilie 2018, ora 15:35
2382 citiri
Banca Centrala a Rusiei ia in considerare limitarea imprumuturilor in valuta
Foto: CC0 Creative Commons

Ksenia Yudayeva, adjunctul guvernatorului Bancii Centrale a Rusiei, a anuntat luni ca institutia ia in considerare noi masuri pentru a limita imprumuturile in valuta in sistemul bancar.

De asemenea, Yudayeva a declarat ca situatia pe piata valutara este echilibrata si sporirea volatilitatii nu a provocat riscuri la adresa stabilitatii financiare, transmite Reuters.

Noile sanctiuni americane care vizeaza Rusia au provocat saptamana trecuta turbulente pe pietele financiare rusesti, iar rubla s-a depreciat cu peste 10% in raport cu dolarul, atingand cel mai scazut nivel de dupa luna noiembrie.

Deprecierea a determinat speculatii pe piete, analistii estimand ca Banca Centrala a Rusiei va incepe sa cumpere ruble, dar luni Ksenia Yudayeva a dat asigurari ca nu vor exista interventii pe pietele valutare, deoarece institutia are toate instrumentele necesare pentru a gestiona riscurile de pe piata.

Noile sanctiuni americane, anuntate in 6 aprilie, vizeaza 38 de persoane si entitati care li se adauga celor 24 deja vizate la jumatatea lui martie, ca raspuns la ingerinta electorala si mai multe atacuri cibernetice de care este acuzata Rusia. Sapte "oligarhi", prezentati ca apropiati ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum si douasprezece companii pe care le detin sau controleaza sunt printre tintele acestor masuri punitive, printre cele mai severe luate de administratia lui Donald Trump impotriva Moscovei.

#Rusia imprumuturi valuta, #sanctiuni Rusia SUA , #Rusia