Ce inseamna in Rusia un trai decent

Joi, 13 August 2015, ora 15:26
5504 citiri
Ce inseamna in Rusia un trai decent
Foto: Wikimedia

Viata in Rusia tinde sa fie foarte ieftina daca nu ai pretentii foarte mari. Un sondaj de opinie realizat de Centrul de Cercetare a opiniei Publice VTsIOM demonstreaza ca majoritatea rusilor cred ca pot trai multumitor cu 354 de dolari pe luna.

Ceva mai pretentiosi se arata doar localnicii din Moscova si Sankt Petersburg, acestia declarand ca ar avea nevoie de echivalentul a 387 de dolari pentru a trai decent, arata agentia TASS.

Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 1600 de locuitori, din 48 de regiuni ale Federatiei Ruse, pentru a stabili suma necesara pentru un trai decent.

Populatia din mediul rural a declarat ca echivalentul a 268 de dolari/luna le-ar ajunge sa duca un trai linistit.

Cei care traiesc in orasele de dimensiuni medii au stabilit un nivel al veniturilor de 354 de dolari care sa le permita sa treaca cu bani in buzunar de la o luna la alta, in timp ce localnicii din marile metropole spun ca viata mai scumpa de acolo ii costa cu 33 de dolari mai mult.

In ceea ce priveste suma care reprezinta plafonul limita al saraciei, rusii sunt de parere ca acesta ar trebui sa fie ridicat in jurul valorii a 200 de dolari, conform locuitorilor din marile orase, in timp ce in mediul rural valoarea atinsa a fost de 160 de dolari.

Conform datelor statistice oficiale, plafonul minim al veniturilor de subzistenta este stabilit la echivalentul a 220 de dolari in Moscova si la 148 de dolari in restul Rusiei.

Cursul de schimb actual din Rusia este este de 64,20 ruble pentru un dolar american.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#nivel trai Rusia, #prag saracie Rusia, #venituri populatie Moscova , #Rusia