Conflictul din Ucraina, cel mai grav de la criza din Caraibe

Miercuri, 30 Iulie 2014, ora 13:20
1725 citiri
Conflictul din Ucraina, cel mai grav de la criza din Caraibe

Conflictul actual din Ucraina este cel mai grav de la criza din Caraibe din anii '60, a declarat marti ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimin, aflat intr-o vizita in SUA, potrivit Interfax-Ukraina.

"In opinia mea, lumea se confrunta cu cea mai mare amenintare de la criza cubaneza din 1962", a afirmat seful diplomatiei de la Kiev, intr-un discurs rostit in fata Consiliului Atlantic al SUA, cu referire la perioada de acum 52 de ani cand Washingtonul si Moscova s-au aflat in pragul unui razboi nuclear, ca urmare a amplasarii de rachete sovietice in Cuba.

El a subliniat ca pentru rezolvarea crizei din tara sa trebuie o examinare profunda a situatiei si un raspuns care sa aiba in vedere nu numai detensionarea acesteia, ci si consecintele pentru viitor.

In acelasi cadru, Pavlo Klimkin a facut apel la evitarea unui nou conflict inghetat in Europa. "Important este de a nu permite divizarea Ucrainei, de a nu permite formarea unor structuri in Donetk si Lugansk (regiuni din estul separatist al Ucrainei - n.red) controlate de Rusia", a afirmat Klimkin.

Ministrul ucrainean a acuzat in continuare Rusia ca duce un 'razboi nedeclarat', pedepsind Ucraina pentru alegerea sa europeana. "Este un razboi nedeclarat cu un pret nedrept pentru ca noi luptam pentru dreptate si democratie pe pamantul nostru. Noi suntem atacati pentru alegerea noastra europeana", a declarat el.

Vizita ministrului de externe ucrainean in Statele Unite intervine in contextul in care relatiile dintre SUA si Rusia sunt grav deteriorate pe fondul situatiei din Ucraina, Washingtonul adoptand marti noi sanctiuni impotriva Moscovei. In cadrul vizitei sale in SUA, Pavlo Klimkin a fost primit de vicepresedintele Joe Biden, de secretarul de stat John Kerry, precum si de reprezentanti ai Senatului american.

#conflict Ucraina Rusia, #criza Caraibe, #criza Ucraina , #Rusia