Deficitul comercial al Romaniei cu Rusia s-a redus de 4 ori in primul semestru

Luni, 16 Noiembrie 2009, ora 13:41
1350 citiri
Deficitul comercial al Romaniei cu Rusia s-a redus de 4 ori in primul semestru

Romania a inregistrat in prima jumatate a acestui an un deficit comercial de 378 milioane euro in relatia cu Rusia, de aproape patru ori mai mic decat in perioada similara din 2008, ca urmare a scaderii masive a importurilor de bunuri rusesti, potrivit datelor publicate luni de Eurostat si preluate de NewsIn. 

In primul semestru din 2008, deficitul balantei comerciale cu Rusia se cifra la aproape 1,46 miliarde euro.

Romania a exportat in primele sase luni produse in valoare de 211 milioane euro catre piata rusa fata de 302 milioane euro in prima jumatate din 2008 si a importat bunuri de 590 milioane euro, fata de 1,76 miliarde euro in intervalul similar din 2008.

Pe ansamblul blocului comunitar, deficitul comercial s-a injumatatit, la 20,6 miliarde euro, a mai anuntat biroul european de statistica.

Cel mai mare exportator dintre statele UE catre piata rusa era Germania, cu bunuri livrate in Rusia de 9,6 miliarde euro in primul semestru, urmat de Italia, cu 3,1 miliarde euro, si Franta, cu 2,3 miliarde euro.

Germania a fost, de altfel, si cel mai mare importator, cu 10,4 miliarde euro, urmata de Olanda, 6,2 miliarde euro, si Italia, 5,9 miliarde euro.

Peste 40% din exporturile UE catre Rusia in prima jumatate din 2009 au constat in masini si echipamente, iar un sfert au fost bunuri prelucrate, in timp ce energia a cantarit aproape trei sferturi din totalul importurilor.

Datele au fost publicate de Eurostat in avanpremiera summit-ului UE-Rusia, ce va avea loc pe 18 noiembrie la Stockholm. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#deficit, # comercial, # rusia, # romania , #Rusia