"Fabricat in Rusia": Cat de eficienta este aceasta strategie de diversificare economica?

Miercuri, 09 Octombrie 2019, ora 19:04
3407 citiri
"Fabricat in Rusia": Cat de eficienta este aceasta strategie de diversificare economica?
Foto: Pixabay

Confruntata cu fluctuatiile preturilor la hidrocarburi si sanctiunile economice aplicate de tarile occidentale, Rusia a dezvoltat o strategie care favorizeaza politica "Fabricat in Rusia" - insa rezultatele sunt in continuare contradictorii, potrivit celui mai recent studiu Coface.

Intr-un efort de a accelera diversificarea economiei in urma sanctiunilor occidentale pe fondul anexarii Crimeei, Rusia a pus in aplicare o serie de mecanisme pentru a reduce dependenta sa de importuri si hidrocarburi.

Insa dorinta de a inlocui importurile cu productia locala depinde de multi factori, care nu sunt prezenti in totalitate.

"Fabricat in Rusia" - o actiune specifica care vizeaza sectoarele principale ale economiei

Printre initiativele care ajuta companiile sa isi schimbe anvergura se numara contractele speciale de investitii pentru incurajarea investitiilor straine, reducerile fiscale selective pentru produsele "fabricate in Rusia" si acces privilegiat la procedurile de achizitii publice.

Astfel, o serie de programe de stimulare (zone economice speciale, finantare publica, cooperarea dintre cercetare si industrie, asistenta privind exporturile etc.) au fost incorporate in Centrul Rus pentru Export, avand ca obiectiv promovarea modernizarii, tehnologiei si inovarii.

Preocupate intr-o masura mai mare de aceasta incercare de a promova productia locala, sectoarele agroalimentar, farmaceutic, auto si sectorul tehnologiei informatiei se bucura deja de propriile reglementari si mecanisme de promovare.

Cele mai importante rezultate au fost obtinute in sectorul agroalimentar pe fondul unui embargo impus importurilor agroalimentare din tari care au aplicat sanctiuni Rusiei.

Criza care a urmat a dus la cresterea preturilor, ceea ce a determinat consumatorii rusi sa se orienteze, de la produsele de import, catre produsele fabricate pe plan local, rezultand o crestere semnificativa a productiei in sectorul alimentar.

Acest fapt a permis Rusiei sa obtina independenta in ceea ce priveste productia proprie de carne. Cu toate acestea, calitatea mai scazuta a anumitor produse locale sprijina in unele cazuri importurile, in ciuda diferentelor de pret.

In ceea ce priveste sectorul TIC, in prezent, in sectorul public sunt interzise importurile de calculatoare, de echipamente de telecomunicatii si produse casnice, sector pentru care exista producatori locali care ofera aceleasi produse.

In acelasi timp, autoritatile urmaresc extinderea productiei de componente electronice pentru a raspunde embargoului occidental impus asupra vanzarii tehnologiilor pentru sectorul energetic, al informatiilor si apararii - insa profiturile raman modeste.

Aceeasi dorinta de a reduce dependenta de importuri este vizibila si in sectorul farmaceutic, cu stimulente fiscale pentru a produce pe plan local si beneficii pentru produsele locale pe pietele publice.

De asemenea, producatorii straini care semneaza un contract special de investitii cu autoritatile ruse poate beneficia de o exclusivitate cu statul. Insa, din nou, obiectivele declarate sunt departe de a fi atinse.

Nu il ultimul rand, in sectorul auto, contractele speciale de investitii cu producatori straini ofera stimulente fiscale, acces privilegiat la procedurile de achizitii publice si protectie impotriva evolutiilor fiscale viitoare in schimbul angajamentelor de a produce pe plan local si de a promova inovarea.

Insa, in cazul in care Opel isi va anunta revenirea pe piata rusa, Ford isi va inchide fabricile pe care le detine in Rusia. Piata vehiculelor comerciale si camioanelor este mai dinamica si mai atractiva.

O strategie "Fabricat in Rusia" care se confrunta cu obstacole structurale.

Sub rezerva disponibilitatii resurselor materiale, a modernizarii liniilor de productie si a imbunatatirii mediului de afaceri, strategia "Fabricat in Rusia" ramane complicata si va reprezenta un angajament pe termen lung.

Sanctiunile si contra-sanctiunile (atat actuale, cat si potentiale), mediul de afaceri, cresterea riscului politic si lipsa fortei de munca influenteaza, de asemenea, investitiile interne si straine.

Tara inregistreaza un deficit la nivelul unor produse petrochimice cu valoare adaugata ridicata, cum ar fi materialele compozite sau aditivii, dar si in ceea ce priveste produsele metalurgice si tuburile laminate.

Acest fapt ilustreaza caracterul inadecvat al procesarii locale a materiilor prime, pe care autoritatile intentioneaza sa o remedieze.

Chiar daca politica "Fabricat in Rusia" este necesara pentru a face fata realitatilor economice viitoare, este departe de a da toate rezultatele dorite si va impune o transformare profunda si pe termen lung a lantului de productie al Rusiei.

#Fabricat in Rusia, #Rusia diversificare economica , #Rusia