Rusia poate reduce extractia de petrol in anul 2009, cu aproape 340 de mii de barili pe zi, daca preturile se mentin la nivelul actual, a declarat vice-premierul rus, Igor Secin, la sesiunea OPEC, potrivit site-ului televiziunii guvernamentale din Rusia. "In conditiile in care preturile de acum se mentin, industria extractiva ruseasca va fi nevoita sa scada productia zilnica cu aproximativ 340 de mii de barili, precum si nivelul investitiilor, ceea ce poate duce, in perspectiva apropiata, la o scadere mai abrupta a productiei", a spus vice-premierul rus, Igor Secin, prezent la sesiunea OPEC aflata in desfasurare la Oran, in Algeria.
Declaratia oficialului rus are loc in contextul discutiilor legate de alinierea politicilor extractive ale tarilor membre
OPEC si a Rusiei.
Secin a mai anuntat ca guvernul rus lucreaza in prezent la o strategie de natura sa contracareze efectele crizei, vizandu-se construirea unui sistem national de conservare a campurilor petroliere neexploatate, reglarea cantitatii extrase, precum si a volumelor comercializate, vizandu-se prevenirea speculei, precum si o rectie mai rapida la modificarea cererii interne si externe.
Desi a acceptat ideea unei coordonari mai stranse intre tarile care detin rezerve de petrol, Secin a respins ideea presupusului "santajului energetic" al tarilor in cauza, afirmand ca aceasta colaborare "transparenta" duce la cresterea previzibilitatii si securitatii sistemului energetic global.
Vice-premierul rus a reiterat propunerile mai vechi ale tarii sale, anume acelea de a "desprinde" pretul petrolului de evolutia dolarului american, infiintarea unei noi piete de tranzactionare a petrolului, mai aproape de locul de extractie, propunand in acest sens Sankt Petresburg, Astana, Sanhai, Er-Riad, Londra sau Zurich. De asemenea, pentru o mai buna cooperare cu tarile membre OPEC, Rusia ar dori un statut de observator.
Legat de aceasta colaborare, presedintele rus Dmitri
Medvedev nu a exclus, saptamana trecuta, o aderare a Rusiei la OPEC, situatie pe care o considera foarte favorabila.
"Trebuie sa ne aparam interesele, iar in ceea ce priveste gazele naturale si petrolul, este vorba despre sursele noastre de venituri", a declarat anterior presedintele Rusiei cu ocazia unei vizite efectuate in regiunea Uralilor.
"Masurile de protectie ar putea combina mai multe tipuri de decizii precum diminuarea volumelor de productie de petrol, participarea in cadrul organizatiilor existente de furnizori, dar si intrarea in noi organizatii, daca putem ajunge la un acord cu acestea", a mai spus Medvedev, referindu-se la OPEC.
Insa ministrul adjunct al energiei din Rusia, Anatoli Ianovski, a precizat, pentru Interfax, ca Rusia nu va discuta despre o eventuala intrare in Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), in cadrul reuniunii grupului, ce are loc la Oran, in Algeria, relateaza AFP.
Ministrii OPEC se intalnesc in orasul Oran din Algeria, iar
majoritatea analistilor estimeaza ca vor scadea masiv productia de petrol, ca sa impiedice o ieftinire si mai accentuata a petrolului. OPEC, grup format din 12 state, asigura peste 40% din productia mondiala de petrol.
Initial, Rusia intentiona sa majoreze productia de petrol la 500-509 milioane tone pana in 2010, de la 491,5 milioane tone anul trecut, iar productia din acest an ar putea scadea usor.