Moscova cenzureaza patru dintre principalele site-uri ale opozitiei

Vineri, 14 Martie 2014, ora 11:56
1051 citiri
Moscova cenzureaza patru dintre principalele site-uri ale opozitiei

Autoritatea rusa pentru controlul media a blocat, vineri, trei site-uri critice fata de Kremlin, precum si blogul opozantului Aleksei Navalnii.

Blogul opozantului a fost introdus pe lista site-urilor blocate deoarece acesta este plasat sub arest la domiciliu de luna trecuta si nu are dreptul sa utilizeze Internetul, se arata intr-un comunicat emis de Roskomnadzor, Autoritatea de supraveghere a mediae ruse, conform Mediafax.

Blogul lui Navalnii a fost actualizat in mod regulat

In pofida acestei interdictii, blogul lui Navalnii, foarte critic fata de Kremlin si relativ popular in Rusia, a fost actualizat in mod regulat de catre apropiati ai acestuia, lucru pe care Roskomnadzor il considera o "incalcare" a deciziei justitiei.

Kasparov.ru, creat de catre campionul mondial la sah Garry Kasparov, un opozant rus, nu putea sa fie nici el accesat si a fost introdus pe lista pentru "incitare la activitati ilegale si la participare la adunari in masa care incalca ordinea publica", o referire la manifestatii ale opozitiei.

Alte doua site-uri de stiri critice la adresa Kremlinului, EJ.ru si Grani.ru, nu puteau sa fie accesate de joi seara de pe adrese IP rusesti.

Decizia vine dupa doua zile de la concedierea redactorului-sef al Lenta.ru

Aceasta decizie a Roskomnadzor intervine dupa doua zile de la concedierea redactorului-sef al celui mai vechi site de stiri din Rusia, Lenta.ru, concediat pentru "difuzare de materiale cu caracter extremist".

Incepand din februarie, o lege permite - in baza unui ordin emis de catre un procuror si fara o hotarare a unui tribunal - blocarea accesului la site-uri. In contextul in care marea majoritate a publicatiilor si posturilor de televiziune sunt controlate de catre putere, Internetul rusesc este unul dintre putinele mijloace prin care opozantii se pot exprima.

#rusia cenzura, #blocare site, #rusia internet, #internet cenzura , #Rusia