Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia a reluat livrarile de gaze catre Ucraina

Rusia a reluat livrarile de gaze catre Ucraina
Rusia a reluat marti livrarile de gaze catre Ucraina, dupa o intrerupere de sase luni cauzata de disputa privind pretul gazului si datoria neplatita de guvernul de la Kiev catre compania rusa Gazprom.

"Ucraina a inceput sa primeasca gaz din Rusia. Volumul importurilor este de aproximativ 43,5 milioane de metri cubi pe zi", a declarat Maxim Beliavski, purtator de cuvant al companiei de stat ucrainene Ukrtransgaz, care opereaza transportul si inmagazinarea de gaze naturale in Ucraina.

Saptamana trecuta, compania de stat Naftogaz din Ucraina a anuntat ca a platit gigantului rus Gazprom 378 de milioane de dolari in avans pentru livrarea a aproape un miliard de metri cubi de gaze naturale rusesti.

In luna iunie, Rusia a intrerupt livrarile de gaze naturale catre Ucraina, care refuza o crestere de pret decisa de Gazprom. Compania rusa a introdus un sistem de plata in avans a gazelor furnizate Ucrainei, din cauza datoriilor de 5,3 miliarde de dolari ale acesteia.

Ulterior, in urma mai multor runde de negocieri, Rusia, Ucraina si Uniunea Europeana au ajuns la un acord asupra reluarii livrarilor de gaze rusesti pentru aceasta iarna, in luna octombrie.

Ucraina a platit Rusiei o parte a datoriei - in valoare de 3,1 miliarde de dolari - la inceputul lui noiembrie, achitand o transa in valoare de 1,45 miliarde de dolari. A doua transa, in valoare de 1,65 de miliarde de dolari, urmeaza sa fie achitata pana la sfarsitului anului.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1055 ori