Rusilor le plac alimentele europene, dar nu mai vor sa le importe. Iata solutia lui Putin

Marti, 03 Aprilie 2018, ora 12:12
9204 citiri
Rusilor le plac alimentele europene, dar nu mai vor sa le importe. Iata solutia lui Putin
Foto: CC0 Creative Commons

Pentru a intelege modul in care presedintele Vladimir Putin vrea sa reduca dependenta Rusiei de importurile de alimente, un exemplu poate fi gasit in regiunea Krasnodar, de langa Marea Neagra, unde a fost plantata o livada cu puieti de mar adusi din Italia.

Rusia este cel mai mare importator mondial de mere, pentru ca soiurile locale se altereaza mai repede decat cele din alte parti ale Europei, iar cumparatorii prefera gustul fructelor de import.

In aceste conditii, in anul 2015, cand operatorul de ferme AFG National Group a vrut sa isi extinda oferta de mere, in loc sa utilizeze soiurile locale, compania a importat 143.000 de puieti de mar de la o distanta de 3.000 de kilometri.

In acest an, noua sa livada din Krasnodar va produce aproximativ 8.000 de tone de mere soiurile Gala, Red Delicious si Granny Smith, transmite Bloomberg.

"Atunci cand am decis sa utilizam cea mai moderna tehnologie in plantarea de livezi, ne-am dat seama ca cercetarea nationala din acest domeniu a ramas in urma tendintelor europene si mondiale. De la inceput am decis sa urmam modelul statelor europene", a declarat Oleg Ryanov, responsabil de departamentul de livezi la AFG, care pana la investitiile in Krasnodar cultiva in special orez pe o suprafata de 70.000 de hectare in sudul Rusiei.

Din ce in ce mai mult Rusia achizitioneaza echipament si know-how din afara tarii pentru a-si majora productia agricola.

In ultimul deceniu, aceasta strategie a dus la crearea unui mare exportator de produse precum grau si orz.

Insa, in continuare, consumatori rusi se bazeaza pe fructele, legumele si produsele lactate din import, astfel ca fermierii rusi incep sa importe seminte de calitate, sere si chiar vaci de lapte pentru a imbunatati capacitatile interne de productie.

Potrivit datelor oficiale, investitiile Rusiei in agricultura au ajuns la 347,7 miliarde ruble (6,6 miliarde dolari) in 2017, cu 3,1% mai mari decat in 2016.

Desi nu exista estimari cu privire la sumele alocate pentru importurile de tehnologie din strainatate, astfel de importuri reprezinta intre 20% si 90% din costurile suportate de fermieri pentru a putea opera noi capacitati de productie, sustine firma ruseasca de consultanta Agriconsult.

"Cantitatea de echipamente importata este uriasa. Sunt scumpe, dar de incredere. Exista si unele substitute locale, dar nu sunt la fel de eficiente", sustine directorul general de la Agriconsult, Andrey Golokhvastov.

Imbunatatirea tehnologiei incepe sa dea roade. In 2016, Rusia a importat alimente in valoare de 23,6 miliarde dolari, in scadere cu 5% comparativ cu 2010, potrivit datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Comertului.

Pe de alta parte, ca urmare a cresterii semnificative a productiei de cereale, exporturile totale de produse agricole ale Rusiei au crescut de 16 ori comparativ cu 2000.

In urma cu un deceniu, Rusia era cel mai mare importator de carne de pui. Intre timp, si-a redus achizitiile din afara cu 80%.

Insa, pentru a reduce si mai mult dependenta Rusiei de importuri, este nevoie de noi investitii, a declarat saptamana trecuta Vladimir Putin, la un forum organizat la Krasnodar.

Pe langa faptul ca importa mai multe mere decat orice alta tara, Rusia este in continuare al treilea mare importator de tomate si al doilea mare importator de branzeturi.

Cererea de echipamente venite din strainatate inseamna afaceri infloritoare pentru o serie de companii europene, precum DeLaval S.R.O. din Suedia; GEA Group AG si Big Dutchman International GmbH din Germania sau producatorii olandezi de sere Certhon si Kubo Group.

De exemplu, Kubo a decis sa isi majoreze capacitatile de productie dupa ce vanzarile in Rusia s-au triplat anul trecut, fiind responsabile pentru 25% din vanzarile globale, subliniaza Henk van Tuijl, directorul de export al companiei olandeze.

"Este o crestere exploziva. Exista o cerere mare pentru productia eficienta de legume. Rusia cumpara cea mai sofisticata tehnologie", a declarat Henk van Tuijl.

Gratie tehnologiei din strainatate, productia de mere a Rusiei a crescut cu aproape 8% anul trecut, in timp ce recolta de legume de sera a crescut cu aproape 11%. Insa, chiar si asa, Rusia a cumparat din strainatate aproape jumatate din merele si aproape 60% din legumele de sera pe care le-a consumat, sustine Asociatia Producatorilor Rusi de Legume si Fructe.

#importuri Rusia, #agricultura Rusia , #Rusia