Uniunea Europeana ar trebui sa creeze o piata energetica unica

Joi, 11 Septembrie 2008, ora 11:15
1398 citiri
Uniunea Europeana ar trebui sa creeze o piata energetica unica

Interconectarea retelelor de energie electrica si a celor de gaze naturale din Europa ar sustine competitivitatea economica si securizarea energetica a continentului si ar ajuta la reducerea dependentei fata de Rusia, a declarat, miercuri, un oficial american, anunta Reuters. "Europa nu functioneaza ca o piata energetica unica. Are nevoie sa liberalizeze companiile energetice si sa creeze o piata europeana mai unita", a declarat Douglas Hengel, oficial al biroului economic din cadrul departamentul american de stat.


"Daca sistemele energetice din Europa ar fi legate, s-ar crea o diversificare rapida. Aceasta ar permite ca fluxul de gaze naturale sa nu fie intrerupt in cazul unei defectiuni intr-o tara, pentru a satisface nevoile energetice", a adaugat acesta.


Uniunea Europeana depinde de Rusia pentru un sfert din necesarul sau de gaze naturale si petrol, iar importurile sunt asteptate sa creasca, pe fondul scaderii productiei din Marea Nordului.


"Rusia are in fata 27 de piete energetice. Daca ar avea numai una, lucrurile s-ar schimba", a declarat Hengel, referindu-se la sectoarele energetice din UE.


Patrunderea trupelor ruse, luna trecuta, in Georgia - o ruta importanta pentru livrarea de gaze si petrol din Marea Caspica - a starnit, din nou, ingrijorarile Europei asupra dependentei energetice de Moscova.


In ultimii ani, Rusia a intrerupt, in repetate randuri, livrarea de energie catre vecinii sai, ceea ce a dus la demararea unor proiecte ale UE pentru evitarea unor astfel de situatii, cum ar fi Nabucco, care ar livra gazele din Marea Caspica si Asia centrala in Europa, prin Turcia.