Fondul Monetar International si Uniunea Europeana au salutat decizia Spaniei de a cere un imprumut in valoare de 100 de miliarde de euro pentru sprijinirea sectorului bancar, relateaza BBC.
FMI considera ca imprumutul este suficient pentru a restabili credibilitatea bancilor spaniole.
Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a salutat decizia care este "importanta pentru sanatatea economiei spaniole si un pas concret catre o uniune financiara", vitala pentru zona euro.
Ministrul francez de finante, Pierre Moscovici, a precizat ca imprumutul "va contribui la restabilirea increderii in zona euro".
Imprumutul a fost aprobat sambata, in cadrul unei reuniuni de urgenta a ministrilor de finante din zona euro.
Ministrul spaniol al economiei a precizat ca nu este vorba de un plan de salvare, ci de "un sprijin financiar, destinat exclusiv sectorului bancar".