Guvernul spaniol devine mai atent la cheltuielile bugetare

Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 12:41
1114 citiri
Guvernul spaniol devine mai atent la cheltuielile bugetare

Guvernul spaniol va crea un organism cu rol de autoritate fiscala independenta, pentru a controla respectarea planului bugetar la toate nivelurile administratiei publice, a declarat premierul Mariano Rajoy.

Acest organism a fost anuntat din luna aprilie si face parte din planul national de reforme, urmat de guvernul de la Madrid, relateaza The Wall Street Journal.

Autoritatea fiscala mentionata va fi creata joi, pe durata unei sedinte de guvern, in care acesta va aproba si proiectul bugetului de stat pentru 2013. Organismul se va ocupa de respectarea prevederilor legii stabilitatii bugetare si a tintei de deficit, la toate nivelurile administratiei publice.

Cu aceeasi ocazie, Rajoy a mai spus pentru publicatia mentionata ca nu a decis inca daca va lua masura inghetarii pensiilor, insa va limita posibilitatile pensionarii anticipate, inainte de 60 ani. El a justificat masura spunand ca Spania are nevoie de "cat mai multi oameni angajati".

De asemenea, seful executivului de la Madrid a explicat ca nu a decis inca daca va recurge la fondul de salvare europeana pentru o interventie financiara macroeconomica, si ca decizia aceasta depinde de conditiile ce trebuie respectate. In schimb, el a dat asigurari ca suma necesara recapitalizarii sectorului bancar spaniol va fi mult mai mica decat cantitatea maxima, de 100 de miliarde de euro, agreata de Eurogrup.

#guvern spaniol, #autoritate Spania control bugetar, #administratie publica Spania , #Spania