Guvernul spaniol ii ajuta pe someri sa-si plateasca ratele la creditele ipotecare

Luni, 03 Noiembrie 2008, ora 15:58
1150 citiri
Guvernul spaniol ii ajuta pe someri sa-si plateasca ratele la creditele ipotecare

Guvernul spaniol a prezentat luni un plan destinat sa ajute persoanele care au dificultati in a-si achita ratele la imprumuturile ipotecare si un set de masuri care recompenseaza firmele care fac noi angajari, transmite AFP. Primul-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a anuntat ca somerii vor putea beneficia timp de doi ani de un moratoriu temporar conform caruia vor putea plati doar jumatate din ratele lunare la creditele ipotecare. Este vorba de un 'moratoriu temporar a obligatiei de a plati ratele lunare la creditele ipotecare incepand de la 1 ianuarie 2009 si pana la 31 decembrie 2010', a declarat seful guvernului spaniol intr-o conferinta de presa.

Masura va fi aplicata persoanelor care au contractat un credit imobiliar in valoare de maxim 170.000 de euro urmand ca ratele lunare sa fie plafonate la maxim 500 de euro pe luna timp de doi ani. Sumele astfel economisite vor putea fi ulterior platite, incepand din 2011, repartizate pe restul ratelor lunare ramase. De aceasta masura vor putea beneficia si o parte din muncitori autonomi care se confrunta cu dificultati economice si anumite persoane ale caror rude apropiate au decedat.

Potrivit premierului Zapatero, de aceasta masura cu caracter voluntar vor putea beneficia 'aproximativ 500.000 de persoane'.

De asemenea, seful guvernului spaniol a anuntat luni ca va pune la dispozitie 170 milioane de euro pentru a finanta o serie de masuri destinate combaterii somajului, care continua sa creasca in Spania pana la 11,33 la suta din populatia activa in trimestrul al treilea. Astfel, guvernul spaniol va subventiona, cu 1.500 de euro pe an, companiile care angajeaza persoane care au o familie de intretinut.

In plus, guvernul de la Madrid ii va stimula pe someri sa-si infiinteze propriile lor companii. Toate aceste masuri urmeaza sa fie adoptate de consiliul de ministri, a declarat prim-ministrul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Economia spaniola, in declin de la inceputul acestui an, a inregistrat in trimestrul al treilea un Produs Intern Brut  in scadere cu 0,2 procente in raport cu trimestrul precedent, a estimat recent Banca centrala a Spaniei. In cazul in care aceste cifre vor fi confirmate si de datele prezentate de Institutul National de Statistica, ar fi pentru prima data dupa 1993 cand Spania inregistreaza o crestere trimestriala negativa.

Dupa mai mult de un deceniu de crestere economica solida, sustinuta de explozia sectorului imobiliar si de creditele facile, care au facut din Spania una dintre cele mai dinamice economii ale zonei euro, economia spaniola inregistreaza de la debutul acestui an o incetinire severa. Ritmul de crestere a PIB-ului Spaniei a trecut de la 0,8 procente in trimestrul patru 2007 la 0,3 procente in primul trimestru 2008 si la o crestere de 0,1 procente in trimestrul al doilea, motivul principal fiind prabusirea bulei speculative de pe piata imobiliara.