Spania a iesit din recesiune in primul trimestru

Miercuri, 19 Mai 2010, ora 16:08
1155 citiri
Spania a iesit din recesiune in primul trimestru

Spania a iesit din recesiune in primul trimestru cu o crestere modesta de 0,1%, sustinuta de avansul exporturilor, insa analistii considera ca reducerea cheltuielilor publice, majorarea taxelor si somajul ridicat ar putea impinge din nou economia spaniola pe scadere in 2010, informeaza Mediafax.

In ianuarie-martie, economia a avansat cu 0,1%, fata de trimestrul anterior, marcand o evolutie pozitiva dupa sapte trimestre consecutive de declin a celei de-a patra mari economii din zona euro.

Avansul foarte scazut al activitatii economice, anticipat de analisti, a beneficiat de cresterea exporturilor, care au compensat cererea scazuta de pe piata interna. In ultimul trimestru al anului 2009, PIB al Spaniei s-a contractat cu 0,1%.

Exporturile au inregistrat prima crestere anuala incepand cu mijlocul anului 2008, respectiv de 8%, dupa ce in ultimele trei luni ale anului anterior au coborat cu 2,9%.

Cheltuielile de consum ale populatiei, afectate de somajul de 20%, dublu fata de media zonei euro, au scazut pentru al saptelea trimestru consecutiv.

"Exista un anumit suport din partea exporturilor, care influenteaza pozitiv productia industriala.

Este exact situatia la care ne asteptam in Spania pentru urmatorii doi ani", a afirmat analistul Deutsche Bank Gilles Moec.

Economia ar putea creste din nou in al doilea trimestru, inainte de intrarea in vigoare a unei majorari a taxei pe valoare adaugata (TVA) in trimestrul al treilea, a adaugat el.

"Masurile de austeritate anuntate si majorarea TVA vor afecta recuperarea consumului, asa ca nu as fi surprins daca am reintra in recesiune, poate nu in trimestrul al doilea, dar in trimestrele trei sau patru", considera Jose Garcia Zarate, analist la compania de consultanta 4Cast.

Guvernul Spaniei a anuntat, miercuri, ca mentine prognoza pentru o crestere economica de 0,3% in 2010. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#spania, # recesiune, # taxe, # economie , #Spania