Spania, la o rascruce istorica: Austeritatea aproape a distrus tara. Ce-i de facut?

De mai bine de 40 de ani, scena politica a Spaniei a fost dominata de doua partide, Partidul Popular si Partidul Socialist, care se succedau la putere. Ultimele alegeri, din 20 decembrie 2015, au adus o slabire importanta a acestor forte politice traditionale si ascensiunea unor noi partide disidente.

Astfel, Partidul Popular, avand in frunte pe Mariano Rajoy, a obtinut procentele cele mai scazute din 1993 (28,72% din totalul de voturi si 123 de catedre dintre cele 350 ale Parlamentului, fata de 44,6% din voturi si 186 catedre in 2011), in timp ce Partidul Socialist condus de Pedro Sanchez a inregistrat cel mai prost rezultat din istoria sa (22% din totalul de voturi si 90 de catedre, fata de 28,73% din voturi si 110 catedre la alegerile precedente din 2011).

Ascensiunea partidului de stanga Podemos avand in frunte pe Pablo Iglesias, produs al asa-zisei miscari a "indignatilor", precum si a partidului de centru-dreapta Ciudadanos condus de Albert Rivera (sustinut de o parte din mijloacele de informare in masa), pe locul al treilea si respectiv al patrulea cu procente inalte (20,6% din voturi si 69 de catedre si respectiv 14% din voturi si 40 de catedre), arata sfarsitul celor patruzeci de ani de sistem bipartid si marcheaza o noua perioada pentru Spania.

Acest rezultat, desigur, se datoreaza intr-un grad foarte mare crizei financiare care afecteaza Europa. Politica antipopulara de austeritate care a fost aplicata cu fidelitate de catre Mariano Rajoy in ultimii patru ani, in combinatie cu scandalul coruptiei izbucnit in legatura cu partidul sau, au modificat harta politica a Spaniei conducand la aparitia unei cadru nou tetrapartit.

Noua realitate parlamentara, unde niciunul dintre partide nu are majoritatea absoluta, conduce inevitabil la un guvern de coalitie preferat dupa cum se vede de cea mai mare parte a spaniolilor sau la un nou scrutin.

Dupa patru ani de guvernare cu majoritate puternica, Spania se confrunta, in prezent, cu perspectiva instabilitatii politice care ameninta si celelalte state europene, dat fiind ca aliantele guvernamentale fragile si partidele traditionale care au dominat scena politica a acestora timp de zeci de ani resimt intens efectele presante ale recesiunii financiare indelungate si a valului imigratiei ce sporeste.

Noul guvern spaniol, cand va rezulta, cu sau fara alte noi alegeri, se va confrunta de indata cu probleme deosebit de grave si provocari. Cu toate ca aceasta economie europeana a iesit din recesiune si a intrat pe drumul redresarii, vor fi necesari ani multi fara regrese, pentru recuperarea terenului pierdut. In caz contrar, daca economia spaniola va da inapoi din nou, aceasta redresare temporara va semana cu pasul suspendat al berzei.

Tara este a doua ca procent al somajului (21,18%) in Zona Euro, dupa Grecia, numarul somerilor spanioli depasind cinci milioane de oameni. Saracia creste zilnic amenintand cu dezagregarea structurile sociale ale tarii.

"Saracia este cea mai cruda forma de violenta", declarase candva Mahatma Ghandi. Prin aplicarea politicii neoliberale extreme sporeste continuu decalajul intre bogati si saraci. Un procent de 22,2 din gospodarii, in baza ultimelor date cunoscute ale Institutului National de Statistica (INE) din Spania, in anul 2013, traiau sub pragul de saracie, adica cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu national disponibil.

Multi cetateni traiesc astazi fara caldura si fara energie electrica, nenumarate familii se confrunta cu pericolul de a fi evacuate fara a avea o alta locuinta (34.680 prime case, adica 95 pe zi, au fost sechestrate in 2014 de banci pentru a fi vandute conform INE), multi pensionari nu-si pot plati medicamentele.

De asemenea, mai mult de unu din trei copii, sau 2,6 milioane, se confrunta in prezent cu pericolul saraciei si al izolarii sociale, conform datelor recente ale Comisiei Europene. Procentele inalte ale somajului pe termen lung combinate cu reducerile drastice ale cheltuielilor pentru sanatate si invatamant au dus mai multe familii si copii in saracie in ciuda redresarii economice.

Datoria publica prezinta o tendinta de sporire continua si in baza ultimelor date oficiale se ridica la 98,8% din PIB apropiindu-se de nivelul inalt de 100% pe care l-a atins sau l-a depasit in anii 1900 si 1909. Economia informala (neagra) este calculata la 25% din PIB si anume 235 miliarde de euro, lipsind astfel statul spaniol de resurse financiare foarte importante.

In acelasi timp noul guvern spaniol va avea de intampinat problema arzatoare a Cataloniei. Ascensiunea la presedentia Cataloniei a separatistului Carles Puigdemont, care va fi insarcinat cu demararea procedurii secesiunii, constituie un sunet rasunator de pericol.

"Trebuie sa incepem procedura de creare a unui stat independent in Catalonia, asa incat hotararile guvernului catalan sa fie suverane", a declarat duminica, 10 ianuarie 2016, sub ovatiile deputatilor, cu cateva ore inainte ca parlamentul catalan sa-l aleaga sef al guvernului local si succesor al lui Artur Mas.

Efectele imediate ale declararii unilaterale a independentei Catalonei, care este cea mai bogata zona a Spaniei cu un PIB de aproximativ 200 miliarde euro, vor fi fara indoiala deosebit de dureroase: fara Catalonia, Spania va pierde 16% din populatie, 25% din exporturi si 19% din PIB conform OCDE.

Peste 586.000 de intreprinderi au sediul in Catalonia, dintre acestea 2.150 intreprinderi mari cu peste 200 de muncitori fiecare, cum sunt Gas Natura si colosul productiei de imbracamite Mango. In Catalonia se afla si fabrica grupului Volkswagen, care produce autoturismele firmei Seat.

Barcelona, de altfel, constituie cu mare diferenta prima destinatie turistica in intreaga tara si una dintre atractiile de varf din lumea intreaga, cu venituri nete imense de pe urma activitatii de turism.

In acelasi timp, atat in domeniul comercial cat si in cel industrial, Barcelona constituie poate cel mai important pilon al economiei spaniole.

Tendinta de secesiune a Cataloniei, trebuie sa subliniem in acest punct, a luat nastere si a crescut ca urmare a pliticii de austeritate impusa de Bruxelles si Berlin Spaniei si desigur zonei euro in totalitate. Acesta este si motivul principal pentru care catalanii doresc sa devina cel putin autonomi. Doresc sa aiba legi proprii, iar taxele lor sa nu plece la Madrid, pentru a plati programele de austeritate. Motivele riftului ce se intrevede sunt deci intai si intai de ordin financiar.

In concluzie, politica de austeritate extrema a daunat vizibil si in grad deosebit de inalt Spaniei la fel ca si celorlalte tari ale zonei euro. Este necesara deci, din partea noului guvern spaniol, care se va afla la o rascruce de drumuri istorica, conceperea unei politici clar progresiste, bazata pe remodelarea Constitutiei, in sensul unor reforme sociale concrete populare, stoparii privatizarilor necontrolate afectate printre altele si de lipsa transparentei, precum si pe protectia primei case pentru paturile sociale cu venituri scazute.

Este de asemenea necesara combaterea efectiva a evaziunii fiscale si a criminalitatii financiare, dar si restructurarea oportuna a modelului de productie si atenuarea importanta a marilor dezechilibre structurale, cum sunt somajul, deficitul bugetar si datoria publica.

Isidoros Karderinis s-a nascut la Atena in 1967. Este romancier, poet, economolog cu studii postuniverstare in economia turismului. Articolele sale a fost republicate in ziare, reviste site-uri din intrega lume. Poeziile sale au fost traduse in limba franceza si sale a fost publicate in reviste literare. A publicat sapte carti de poezii si doua romane. Cinci din acestea au fost publicate in Statele Unite si Marea Britanie.