Spaniolii protesteaza impotriva reformei muncii

Vineri, 25 Mai 2012, ora 09:36
863 citiri
Spaniolii protesteaza impotriva reformei muncii

Sute de manifestanti s-au adunat joi in aproierea Congresului Deputatilor din Madrid, dar si in alte orase din Spania, pentru a denunta reforma muncii dezbatuta in prezent de Parlament.

"Nu reformei muncii injuste pentru muncitori", "Nu contractelor pubela", "Vinovatii sa plateasca pentru criza", se putea citi pe pancartele afisate de manifestanti, incadrati de un important dispozitiv de politie, la circa 100 de metri de intrarea principala a sediului Congresului Deputatilor.

Liderii principalelor doua sindicate ale tarii, Ignacio Fernandez Toxo (CCOO) si Candido Mendez (UGT), s-au amestecat printre manifestanti, dupa care au mers sa transmita o scrisoare Congresului, in care cer presedintelui sau si liderilor grupurilor parlamentare sa nu voteze reforma.

"Aceasta reforma provoaca o accelerare a ritmului de distrugere a locurilor de munca in Spania", care se poate agrava pe viitor, a afirmat Toxo.

"Trebuie sa fie clar" ca sindicatele "nu vor inceta sa o denunte si sa ceara sa fie modificata profund", a precizat Mendez.

"Este o rusine, ei aplica reduceri celor marunti, noua, muncitorilor, care suntem majoritatea, si dau bani bancilor", a denuntat Carmen Rodriguez, angajata in comert.

"Isi bat joc de noi", a apreciat Luis Lopez Garcia, un functionar de la Primaria din Madrid, denuntand o reforma care "distruge toate drepturile muncitorilor".

Mai multe mitinguri erau de asemenea prevazute in tara, la o zi dupa cele care au reunit sute de persoane la Barcelona, Badajoz, Caceres sau Sevilia.

Majoritatea de dreapta a acceptat deja amendamente care prevad evaluarea reformei peste un an, chiar daca este deja in vigoare, si suprimarea noului contract de un an fara indemnizatie de concediere, prevazuta atunci cand somajul va scadea sub 15 la suta, fata de 24,44 la suta in prezent.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Spania proteste reforma muncii, #reforma muncii Spania , #Spania