Alegeri in Franta: Emanuel Macron, un nonconformist cu o viata unica. Ce masuri promite

Sambata, 22 Aprilie 2017, ora 14:22
2664 citiri
Alegeri in Franta: Emanuel Macron, un nonconformist cu o viata unica. Ce masuri promite
Foto: Arhiva Facebook/Emanuel Macron

Emmanuel Macron este prezentat adesea - de la o poveste de dragoste din adolescenta cu o profesoara si pana la ambitia sa mai recenta de a deveni presedinte - drept un nonconformist si un ambitios, trasaturi care ar putea sa faca din el viitorul lider la Frantei intr-un scrutin marcat de frustrari antisistem.

Acest reprezentant independent al centrului, in varsta de 39 de ani, le era necunoscut francezilor pana sa devina ministrul Economiei al lui Francois Hollande, in urma cu trei ani. El nu a fost ales vreodata in vreo functie. Cu toate acestea, este considerat favoritul in alegerile prezidentiale in doua tururi, duminica, pe 23 aprilie si pe 7 mai, comenteaza The Associated Press.

Poveste de dragoste cu o profesoara cu 24 de ani mai in varsta decat el

"Este un barbat care, la nevoie, poate lua decizii si care vrea sa le ia", spune eseistul si filosoful Olivier Mongin, un prieten de 18 ani al lui Macron.

Vecinii si prietenii sai de la Paris si de la Le Touquet-Paris-Plage, un oras sic de coasta unde candidatul isi petrece weekendurile, il prezinta ca pe un barbat cu o capacitate exceptionala de a asculta, cu o traiectorie netraditionala atat in viata sa publica, cat si in cea privata.

Macron este casatorit cu o femeie cu 24 de ani mai in varsta ca el, aceeasi diferenta de varsta dintre presedintele american Donald Trump si Prima Doamna Melania Trump. Posibilul viitor cuplu prezidential s-a intalnit pe cand el era elev la scoala secundara la care ea era profesoara.

Brigitte Auziere era, la acea vreme, o femeie maritata cu trei copii. Ea conducea clubul de teatru. Emanuel Macron, un iubitor al literaturii, era membru al clubului. El s-a mutat la Paris in ultimul an de liceu si a promis sa o ia pe Brigitte de sotie.

De atunci sunt impreuna. Ea s-a mutat in capitala si a divortat. Cuplul s-a casatorit in 2007. Brigitte Macron face acum campanie alaturi de el, la fel ca si una dintre fiicele ei, Tiphaine Auziere.

"El era mereu interesat de politica, de viata civica, insa nu l-am auzit vreodata sa spuna ca vrea sa fie presedinte", spune fiica sa vitrega Tiphaine Auziere. "Insa am vazut ca era mereu implicat, spunand ca sunt lucruri pe care trebuie sa le schimbam in societate in ceea ce priveste nedreptatile".

Olivier Mongin declara pentru The Associated Press ca hotararea politica a lui Macron provine totodata din viata lui personala unica.

"El este o persoana care isi asuma riscuri in viata", spune Mongin despre decizia lui Macro ...citeste mai departe despre "Alegeri in Franta: Emanuel Macron, un nonconformist cu o viata unica. Ce masuri promite" pe Ziare.com

#Emanuel Macron candidat alegeri presedinte Franta, #rezultat alegeri Franta , #Stiri International